Cum îți construiești o carieră de succes ca Business Analyst și care sunt tendințele în acest domeniu

Cariera de Business Analyst (BA) este din ce în ce mai căutată în peisajul profesional actual, datorită rolului esențial pe care îl joacă în transformarea datelor în informații utile. Pe măsură ce organizațiile devin tot mai axate pe orientarea către date, abilitățile unui BA devin indispensabile pentru sprijinirea proceselor decizionale și a strategiilor de afaceri.

În acest articol, vom explora pașii esențiali pentru a construi o carieră de succes în acest domeniu dinamic. De asemenea, vom analiza tendințele care modelează viitorul profesiei de Business Analyst, ajutându-te să înțelegi cum să te pregătești pentru provocările și oportunitățile ce vor apărea. Astfel, vei dobândi o viziune clară asupra abilităților și cunoștințelor necesare pentru a excela în această carieră promițătoare.

Ce competențe sunt necesare pentru a deveni un Business Analyst de succes în 2025?

Pentru a deveni un Business Analyst de succes, trebuie să fii foarte bine pregătit și să îți dezvolți o serie de abilități necesare în acest domeniu, de la analiza datelor și gestionarea proiectelor, la înțelegerea unei afaceri și comunicarea eficientă.

Am prezentat aici, câteva dintre cele mai importante competențe și abilități ale unui Business Analyst:

  • 1. Abilitatea de a lucra cu date și de a face analize de business, de la analize simple și succinte, la analize detaliate. În rolul de Business Analyst, te poate ajuta mult să fii confortabil în lucrul cu cifrele și datele, indiferent dacă analizele sunt simple sau complexe. Nu este nevoie să ai cunoștințe avansate de statistică ori matematică; chiar și o familiaritate de bază cu metodele de interpretare a datelor îți poate oferi concluzii practice și ușor de aplicat. Pentru cei care se pricep mai bine la cifre, există oportunități de a explora analize și mai detaliate. Este foarte important să știi să folosești programe sau aplicații de analiză a datelor și instrumente precum Excel sau Power BI.
  • 2. Gestionarea proiectelor și planificarea etapelor sau a direcțiilor de lucru sunt, de asemenea, abilități pe care trebuie să le aibă un Business Analyst. Trebuie să fie priceput la stabilirea priorităților, organizarea sarcinilor de lucru sau stabilirea de termenelor de livrare. Trebuie să vorbim aici și despre flexibilitate – capacitatea de adaptare rapidă a priorităților și a strategiei la schimbările ce pot interveni într-o afacere.
  • 3. Atenția la detalii, dar și la imaginea de ansamblu, gândirea critică sunt abilitățile pe care le are un Business Analyst foarte bun. Ele îl ajută să evalueze datele și informațiile relevante pentru afacerea pe care o analizează. Aceste abilități pot fi dezvoltate cu ajutorul exercițiilor de gândire critică și de analiză a datelor.
  • 4. Comunicarea este una dintre cheile succesului pentru orice profesionist, dar mai ales pentru un Business Analyst. Trebuie să comunice eficient – clar și concis, pe înțelesul celor cu care lucrează. În același timp, trebuie să fie un bun ascultător și să își argumenteze punctele de vedere.
  • 5. Înțelegerea, cunoașterea afacerii și a industriei. Un Business Analyst trebuie să aibă o înțelegere profundă a afacerii pentru care lucrează, a pieței și a competiției. Este important să fie la curent cu tendințele industriei și să țină pasul cu ce se întâmplă în domeniul respectiv.

Putem să mai adăugăm și alte abilități importante pentru un Business Analyst, cum sunt capacitatea de a lucra în echipă și colaborarea cu diferite departamente dintr-o companie, adaptarea la schimbare, dar și învățarea permanentă.

Care sunt provocările cu care se confruntă un Business Analyst?

Un Business Analyst se confruntă cu diverse provocări și am selectat aici pe cele mai frecvente:

Un Business Analyst trebuie să fie un mediator eficient, care traduce sau transformă terminologiile tehnice în concepte ușor de înțeles pentru partea de business. Această comunicare eficientă ajută la prevenirea confuziilor și face ca toți participanții să fie aliniați la aceleași obiective.

Colectarea și documentarea cerințelor din perspective diferite poate genera ambiguități și neînțelegeri. Un Business Analyst trebuie să fie meticulos în procesul de documentare, asigurându-se că cerințele sunt precise și complete. De asemenea, este important ca el să prioritizeze cerințele în funcție de nevoile de afaceri și de resurse disponibile.

Decizia cu privire la cerințele cele mai importante și urgente poate fi complicată și necesită o evaluare atentă. Un Business Analyst trebuie să colaboreze cu părțile interesate pentru a înțelege impactul și beneficiile fiecărei inițiative. Prin stabilirea unor criterii clare de prioritizare, el poate ajuta organizația să se concentreze pe cele mai importante proiecte.

Un Business Analyst trebuie să fie flexibil și să se adapteze la modificările de cerințe și strategii organizaționale. Această capacitate de a se adapta rapid este esențială într-un mediu de afaceri dinamic, unde schimbările pot apărea în orice moment. De asemenea, el trebuie să comunice modificările tuturor părților implicate, pentru a menține alinierea și a evita confuziile.
Capacitatea de a analiza și utiliza corect datele este crucială pentru a oferi soluții bazate pe fapte. Un Business Analyst trebuie să stăpânească instrumentele statistice și analitice pentru a traduce datele în informații utile. Această analiză detaliată ajută la fundamentarea deciziilor strategice și la identificarea oportunităților de îmbunătățire a proceselor.
Aceste puncte subliniază provocările semnificative pe care le întâmpină un Business Analyst, iar acestea țin în principal de abilitățile de comunicare, organizare și analiză.

Cum poate un Business Analyst să contribuie la succesul unui proiect?

Succesul unui proiect este întotdeauna rezultatul implicării unei întregi echipe de oameni din diverse departamente și cu specializări diferite.

Ce poate să aducă un Business Analyst în plus? Este viziunea de ansamblu asupra proiectului, dar și selecția datelor cu adevărat importante, prin analize de business bine făcute.

  • Responsabilități. Un Business Analyst poate să preia unele responsabilități de la SM (scrum master), PM (project manager), de la programatori sau QA (quality assurance) sau chiar de la PO (product owner).
  • Instrumente de lucru. De asemenea, vine cu instrumente care pot să îmbunătățească modul de lucru. Îmbunătățește procesele de lucru, printr-o analiză atentă a celor existente și propunerea unor procese care aduc valoare întregii echipe implicate.
  • Documentația de proiect. Documentația este un aspect cheie pentru succesul proiectului, iar un Business Analyst priceput poate să aducă îmbunătățiri la documentația de proiect, de la structură și actualizări, la integrarea cu procesele și accesibilitatea care poate automatizată.
  • Comunicarea. În relația cu stakeholder-ii (persoanele interesate de proiect), Business Analyst-ul este cel care poate să realizeze și agreeze un plan de comunicare cu aceștia, să gsetioneze comunicarea pe durata proiectului.
  • Backlog este o componentă sensibilă a unui proiect, fie că vorbim de cerințele pentru produs sau de cele ale echipei (Product Backlog și Team Backlog), pentru că aici vedem procedurile de lucru. Business Analyst-ul poate să ajute la alinierea cu metodologia de lucru, claritatea cerințelor, structurarea și îmbunătățirea elementelor backlog-ului și a specificațiilor.
  • Informarea. Business Analyst-ul este cel care cunoaște proiectul atât din perspectiva beneficiarului, cât și a echipei implicate în realizarea acestuia și poate să comunice coerent și armonios cu ambele părți. Echipa SCRUM trebuie cunoască detalii despre proiect, despre produs, dar trebuie să aibă și o imagine de ansamblu despre schimbările care se petrec în organizația clientului și în domeniul de activitate al acestuia. Business Analyst-ul dispune de instrumente pentru comunicarea informațiilor, de la discuțiile ad-hoc și interacțiunile planificate cu membrii echipei, la prezentări ocazionale.

Care sunt tendințele actuale în domeniul Business Analysis?

Analiștii de afaceri (Business Analysts) sunt esențiali în ghidarea organizațiilor în acest context de evoluție rapidă a tehnologiilor și metodologiilor pentru realizarea proiectelor complexe din orice domeniu.

În topul tendințelor care redefinesc sfera și capacitățile analizei de afaceri, sunt tehnologiile bazate pe AI (inteligența artificială) pentru analiză și vizualizarea datelor, generarea de conținut informational, automatizarea proceselor și a sarcinilor de lucru sau integarea practicilor Agile.

Managementul cerințelor bazat pe inteligență artificială

Tehnologiile bazate pe inteligența artificială eficientizează și simplifică managementul cerințelor, aduc soluții de automatizare a unor sarcini sau procese de lucru și ajută la luarea deciziilor privind prioritizarea și validarea cerințelor. Astfel, un Business Analyst poate să își concentreze atenția asupra aspectelor strategice ale cerințelor referitoare la un proiect.

Folosirea inteligenței artificiale generative (Generative AI)

Inteligența artificială generativă revoluționează modul în care sunt gestionate documentația și comunicarea. Un Business Analyst poate să folosească aceste instrumente AI pentru a automatiza realizarea documentației necesare pentru un proiect, poate să genereze întrebări frecvente sau să creeze manuale de utilizare, sporind eficiența și reducând volumul de lucru.

Modelarea proceselor bazată pe inteligență artificială

Instrumentele bazate pe inteligență artificială îl ajută pe Business Analyst să cartografieze și să optimizeze procesele de afaceri rapid și cu o acuratețe foarte bună. Aceste instrumente identifică ineficiențele și sugerează îmbunătățiri ale procesului, folosind informații bazate pe date.

Analiza avansată a datelor cu informații în timp real

Capacitatea de a analiza datele în timp real transformă procesul decizional. Un Business Analyst care folosește instrumente de analiză avansate poate să ofere informații de ultimă oră, permițând decizii mai rapide și mai informate.

Utilizarea tehnicilor avansate de vizualizare a datelor

Vizualizarea analizelor complexe într-un format intuitiv a devenit o nevoie tot mai mare. De aceea, este important pentru Business Analyst să folosească instrumente avansate de vizualizare, care să îl ajute să prezinte rapoarte și analize într-un mod ușor de înțeles și de folosit.

Adoptarea practicilor Agile

Adoptarea practicilor Agile pentru proiecte și organizații mari a devenit esențială. Astfel, practici precum SAFe (Scaled Agile Framework) îi permit unui Business Analyst să alinieze practicile Agile în echipe, departamente și întreprinderi.

Cum să începi o carieră ca Business Analyst?

După ce te-ai documentat despre ce înseamnă Business Analysis și ai decis că este o profesiune care ți se potrivește mănușă, etapa următoare este să găsești modalitățile de pregătire și de învățare cele mai eficiente pentru tine.

Un curs de Business Analyst în care ești ghidat de mentori cu experiență în domeniu, este varianta cea mai sigură că ai acces la informații de actualitate și la cele mai noi instrumente pentru realizarea analizelor și a strategiilor de business.

Cursurile online de Business Analyst ținute la Școala informală de IT sunt acreditate și sunt create pentru persoanele care vor să-și crească șansele de angajare sau transfer pe o poziție superioară în cadrul unei companii de IT.

După finalizarea cursului de Business Analyst, ești pregătit să aplici la joburi precum: Business Analyst, Product Owner, Business Project Lead, Business Services Analyst.

Cum va arata piața muncii pentru Business Analyst în 2025?

Studiile platformelor specializate de joburi și cariere arată că cererea pentru analiștii de afaceri – Business Analyst – va crește cu până la 25% până în 2030. De asemenea, piața muncii este în creștere la capitolul locurilor de muncă și cereri pentru specialiști precum:

Cererea de Business Analysts va continua să crească, datorită nevoii companiilor de a se adapta rapid la schimbările de piață și de a valorifica datele pentru a lua decizii informate. Organizațiile vor căuta profesioniști care pot traduce datele în informații utile și care pot ajuta la optimizarea proceselor de afaceri.

Piața muncii pentru Business Analyst în 2025 va necesita un amestec de abilități analitice avansate, specializare, abilități interumane excelente și flexibilitate, ceea ce va oferi profesioniștilor din acest domeniu oportunități variate de carieră.