Voi sunteți cei despre care am crezut că puteți și nu ne-am înșelat niciun moment

Început al primăverii, început de carieră. La Școala Informală de IT orice început este însoțit de motivație și dorință de a învăța. În acea lună a anului în care „începutul” este pe buzele tuturor, ne-am reunit cu absolvenții și noii cursanți ai Școlii Informale de IT. 18 martie a fost ca oricând:  despre drumuri care se deschid și dorințe care încep să se împlinească prin ambiția de a crede într-un nou început.

Simplu, deschis, sincer –  informal – așa a fost și de această dată, dialogul între mentori, absolvenți, noii cursanți și fondatorii Școlii.

Despre cum mentorii, seniori în IT cu o bogată experiență în domeniu au ajuns în acel punct de carieră în care simt nevoia să dea mai departe din pasiunea și cunoștințele lor. Despre cum noii cursanți, oameni cu experiență pe piața muncii în domenii (aproape întotdeauna) radical diferite de IT au un crez la care nu au renunțat: acela de a-și transforma pasiunea pentru tehnologie într-o nouă profesie. Despre cum absolvenții, au răspuns cu determinare și perseverență noilor provocări, fiind cu un pas mai aproape de cariera pe care și-o doresc. Despre cum cei care și-au propus să întoarcă societății ceea ce au primit la un moment dat în cariera lor, au dat naștere Școlii Informale de IT, un mediu în care profesioniștii din IT și oamenii cu potențial spre această dinamică, să poată sta față în față.

O experiență inedită, ca de fiecare dată: cu poveste și energie.

Fiecare dintre cursanți a avut câtre 2 contracandidați

Este foarte interesant să vezi lucrurile acestea în toată complexitatea lor. Să vezi mai multe grupe și categorii de oameni, cu un background atât de diferit în spate. Facem un pas înapoi, ne uităm în perspectivă și observăm anumite lucruri care reies în ultimii 3 ani, de când ne-am început activitatea. Fiecare dintre voi, care sunteți în sala aceasta, ați avut câte 2 contracandidați. E o chestie pe care nu știu dacă ați realizat-o. Gradul de admitere în Școală a fost întotdeauna de 40%. Voi sunteți cei despre care am crezut că puteți și cred cu tărie că nu ne-am înșelat niciun moment. 


Răzvan Voica – co-fondator Școala Informală de IT

Ei sunt cei care au făcut primul pas

Au experiență în domenii precum pharma, travel, administrație, inginerie mecanică sau petrolieră, construcții, transporturi și lista poate continua. Au demonstrat că au mindset-ul potrivit și motivația care îi ajută să răspundă la provocări. Pe fundația de cunoștințe pe care o au deja, vor să construiască mai departe și să se adapteze celei mai dinamice industrii ale momentului: IT-ul.

Fac parte din ultimele generații care au absolvit programul educațional Intro in IT:

Am absolvit cu succes acest program educațional și am ales să merg mai departe, învățând testare software. Am reușit să fac un pas în față. Cei care sunteți pentru prima dată la Școală, o să vă clarificați foarte rapid după ce treceți de primele ore. Este super! Succes! –  Absolvent, seria 9 Intro in IT 

Recomand în continuare acest program educațional. L-am recomandat și prietenilor. Așteptarea mea a fost ca aceste cursuri de inițiere să îmi dea o structură didactică pe care să o urmez, având în vedere că nu am studii în domeniu. Lucru care s-a întâmplat. Prin urmare, mi-am atins scopul, vă doresc și vouă același lucru. – Absolventă, seria 11 Intro in IT 

Eu vreau să mulțumesc, în primul rând, mentorilor. Am venit dintr-un domeniu total diferit: divertisment. Nu am știut chiar nimic despre IT. M-am gândit că nu o să fac față. Dar mentorii mi-au explicat toate noțiunile extraordinar de bine. Mi-a plăcut atât de mult, încât i-am înnebunit și pe soțul meu, și pe copiii mei. Mai mult decât atât, și soțul meu își dorește să devină cursant al Școlii. – Absolventă, seria 12 de Intro in IT

Au învățat tehnologiile de top pentru programarea web

Sunt curioși, le plac provocările complexe și își doresc o carieră dinamică. Așa că, timp de 5 luni, au învățat tehnologiile de top pentru programarea web. Au ieșit din zona de confort și au făcut eforturi. La final, iată cum a fost experiența prin care au trecut:

Eu am așteptat cu nerăbdare fiecare sesiune de curs, pentru că tot timpul am aflat informații noi și pentru că totul a fost practic. Nu am apucat niciodată să mă plictisesc. Dacă așa ar fi și școala tradițională, cred că am rămâne toți cu ceva de prin toate școlile prin care am trece. Important este să vă placă și să nu renunțați dacă dați de greu. O să fie chestii provocatoare, mai grele, dar încet încet o să ajungeți la rezultatul pe care îl doriți.  – Absolventă PHP Web Development, seria 8

Diversitatea, un atuu pentru viitorii specialiști User Experience

Începând de la arhitectură, cunoștințe în domeniul nutriționismului, cunoștințe în design și nu numai, cursanții celei de-a doua generații de UX Design au venit dintr-o diversitate de industrii. Creativitatea au împărtășit-o cu bucurie în sala de curs, unde au demonstrat că au capacitatea de a învăța repede noțiunile aplicate practic, fiind îndrumați pas cu pas de mentorii lor:

M-am înscris la acest program educațional dintr-o nevoie foarte clară: aveam nevoie de un mentor, ca să pot evolua la locul de muncă. De o persoană care să îmi aloce timp și care să îmi explice foarte organizat ce înseamnă UX-ul. Așa că am ales Școala Informală de IT și nu regret. Mulțumesc și mă bucur că v-am cunoscut! – Absolventă UX Design, seria 2, Art Director

Mă bucur că am colaborat cu o grupă atât de interesantă și de diversă . La UX contează foarte mult ca oamenii care vin în domeniu să aibă cât mai multe background-uri diferite. De ce zic chestia asta? Vă dau un exemplu: în momentul când un User Experience Specialist încearcă să dezvolte o platformă sau o soluție pentru un spital, ar avea nevoie de background medical. Dacă discutăm despre o soluție bună pentru o industrie metalurgică, persoana aceea ar avea nevoie de câteva cunoștințe din domeniul acesta, respectiv l-ar pune într-un avantaj. – Iulian Corunga, mentor UX Design cu experiență practică în domeniu


Despre drumuri care se deschid și dorințe care încep să se împlinească prin ambiția de a crede într-un nou început. A fost cursul festiv din 18 martie și toate celelalte care continuă tradiția întâlnirilor lipsite de formalități de la Școala Informală de IT.

Le ținem pumnii absolvenților și noilor cursanți în aventura în care au pornit!


Și tu îți dorești să fii mentorat de profesioniști din industria IT?