„Nu există o limită de vârstă pentru visuri”. Mesajul unui absolvent pentru tine

Soarta m-a adus la Școala informală de IT”, spune Cosmin Bondoi.

Are 48 de ani și este unul dintre oamenii care nu au ratat nicio ediție Digital Job, emisiunea în care vorbim despre poveștile de viață ale cursanților noștri. De data aceasta, însă, nu mai e despre ceilalți, ci despre el însuși.

E povestea lui, a celui care a visat la profesia de programator. Pentru că visul nu mai e doar un vis: e realitate. Indiferent de vârstă și de „părul care începe să devină grizonat”.

Începutul: Experiența profesională anterioară și decizia reconversiei

În ultimii 20 de ani am lucrat în domeniul juridic. După un parcurs de 10 ani în cadrul unui birou de executare silită, am migrat către o companie care oferea un software de generare și gestionare a dosarelor de executare silită. Rolul meu a fost acela de a oferi suport pe partea de implementare și îndrumare a operatorilor, așadar de Customer Support Specialist. A fost un prim pas către IT.

Deși activitatea îmi aducea satisfacții, pasiunea mea reală, de tânăr, a fost dintotdeauna aceea de a lucra în software development. Așa că, după o mică incursiune în lumea statisticilor, am decis că e momentul să încerc marea reconversie profesională în programare. La 47 de ani.

Călătoria: Mentorii, oameni care mi-au devenit prieteni

La Școala informală de IT, am întâlnit mentori experimentați și pasionați. Am început cu Intro in IT, cursul dedicat începătorilor unde am înțeles modul în care funcționează industria. A fost un început plin de entuziasm, tocmai datorită pasiunii cu care Marius Herța, mentorul, a predat fiecare informație.

Dar adevărata călătorie către tainele programării a început la cursul de Java Development. Aici am învățat bazele limbajului de programare și lucruri concrete despre aplicabilitatea în mediul real din piața muncii.

Am întâlnit un alt mentor pasionat, Dănuț Chindriș, un om pe care astăzi îl pot numi, fără doar și poate, prieten. Și astăzi îi cer sfaturi legate de programare, iar mentoratul lui nu s-a oprit la finele cursului, ci continuă și în prezent, cu mult după absolvire.

Destinația: Visul a devenit realitate

Da, am avut și eșecuri în interviuri. Dar ele nu au reprezentat finalul, ci doar parcursul. Datorită perseverenței, am întâlnit oamenii potriviți, care mi-au văzut potențialul și mi-au oferit șansa să devin programator. Visul din tinerețe este acum o realitate, chiar dacă părul a început să devină grizonat.

Din proprie experiență spun: nu există o limită de vârstă pentru visuri. Dacă ești pasionat și depui tot efortul necesar pentru a-ți îndeplini dorința de carieră, ai mari șanse de reușită. Planul e simplu: ieși din zona de confort sau din zona de disconfort pricinuit de greutăți și luptă pentru visele tale. Ține în minte un singur motto: Life Long Learning.

Ține în minte un singur motto: Life Long Learning.
Cosmin Bondoi
Programator

Vezi ce mesaj VIDEO are Cosmin pentru tine!

Nu mai aștepta și nu te mai întreba „Cum devin programator?”. Înscrie-te la cursul care ți se potrivește și bucură-te de mentorat la fiecare pas. Suntem alături de tine.