Școala informală de IT

De 7 ani schimbăm vieți | Sărbătorim!

Există o linie de cod care se asigură că celebrăm la timp momentele speciale. Sărbătorim 7 ani de activitate prin 17 zile de reduceri! Din 15 octombrie până în 31 octombrie, toți cei pasionați de tehnologie pot beneficia de70 euro discount la orice curs de IT, atât de inițiere, cât și de pregătire sau specializare.

Povestea noastră, a Școlii informale de IT, a început pe 15 octombrie 2013, din dorința de a pune bazele următoarei generații de IT-iști din România, implementând o filozofie educațională nouă, un mix de training – coaching – mentorat, cu scopul de a învăța, a inspira și a mentora persoanele pasionate de tehnologie, cu experiență atât în medii non-IT, cât și în IT.  

Mihai Talpoș, co-fondator Școala informală de IT: “Mi-am dorit să fac parte din procesul de schimbare al paradigmei educaționale din România, iar industria IT de acum 7 ani mi-a oferit contextul potrivit pentru a pune bazele unei școli informale, simple, unde puterea exemplului practic să facă diferența în procesul relațional dintre mentori și cursanți.”

De atunci, peste 5000 de absolvenți au urmat cursurile noastre, prin intermediul cărora s-au reinventat profesional, au evoluat personal sau au avansat ierarhic, pentru a ajunge la un nou nivel în carieră. Datorită celor peste 170 de mentori practicieni, dar și a parteneriatelor cu peste 100 de companii de IT, gradul de angajabilitate a absolvenților la nivel național este de 80%.  

Răzvan Voica, co-fondator și CEO Școala informală de IT: “Școala informală de IT are un model aparte de învățare și selecție, care a fost validat încă de la primii absolvenți, iar azi rata de angajabilitate națională ajunge la 80%. Suntem foarte mândri că am reușit să schimbăm viețile a mii de absolvenți, iar meritul este al lor, pentru că au avut curajul să pornească de la zero într-o carieră IT.”

Prin intermediul podcastului PoVești de la Școala informală de IT vei putea asculta în perioada 15-31 octombrie poveștile co-fondatorilor, despre cum au fost primii șapte ani, cu bune și rele. Nu uita: am lansat, în luna septembrie,  programul Digital People – Înveți IT și plătești după ce te angajezi, special pentru șomeri, unde înscrierile sunt deschise până în 30 noiembrie.