Din PASIUNE pentru IT: Cu cât este mai greu acum, cu atât va fi mai bine mai târziu

Sabin Iliescu este unul dintre cei mai vechi mentori ai Școlii informale de IT, cu o experiență de peste opt ani de zile în Web Development. Ca specialist în domeniul său de expertiză, a fost mentor în cadrul școlii, de-a lungul vremii, în programele de Intro în IT și Front-end Development.

Sabin, ai fost mereu un tip tehnic, sau a existat o schimbare de macaz în cariera ta? Care este povestea mentorului de la ”Intro în IT”?

Nu pot spune că am fost neapărat un tip tehnic, dar am fost întotdeauna pasionat de tehnologie și de SF. Am primit un calculator în copilărie, când nu era așa trendy să ai unul.

În 2005, când am terminat Facultatea de Automatică, industria de IT nu luase avânt foarte mare la noi în țară. În plus, posibilitățile de angajare în Craiova erau limitate. Acest fapt m-a determinat să nu îmi urmez pasiunea, ci să mă alătur familiei pentru a ajuta la dezvoltarea unui afaceri.

După aproximativ 6 ani, pe fondul crizei economice, am fost nevoit să-mi reconsider traseul profesional. Bineînțeles că alegerea logică a fost să mă întorc la ceea ce mă pasiona încă din copilărie, dar ușor de zis, greu de făcut.

În toți acești ani pierdusem legătura cu tehnologia, așa că a fost nevoie să mă apuc din nou să învăț. A fost o perioadă foarte dură, în care a trebuit să asimilez multă informație nouă și complexă într-un timp scurt. După mai multe luni de învățat cu un program ca la armată, mi-am făcut curaj să merg la un interviu. Am avut norocul să îl iau, dar nu neapărat datorită cunoștințelor dobândite în ultimele luni, ci mai degrabă potențialului arătat.

Cu această ocazie, vreau să subliniez ce caută un angajator la un junior programmer/tester. Pe lângă un minim de cunoștințe tehnice, se uită la potențialul și determinarea în a învăța și a reuși.

Ei bine, din acel moment traseul meu profesional a fost presărat cu foarte multă muncă și dorință de a învăța cât mai multe lucruri. Am încercat mereu să fiu la curent cu tot ceea ce înseamnă concepte și tehnologii noi în programare.
 

Văd că, pe lângă job și mentorat, găsești timp și pentru a administra ”Google Developers Group Craiova”.

Da, împreună cu câțiva colegi mentori în cadrul Școlii informale de IT (Sergiu Boboc – mentor FrontEnd, Daniel Ianoși – mentor PHP, Irina Ștefan & Andreea Popescu – mentori Testare) și cu sprijinul doamnei Carmen Ciulacu (Co-founder at GDG Romania), am hotărât să înființăm ”Google Developers Group Craiova”.

Prin această colaborare ne dorim să popularizăm cât mai mult programarea în sine. De asemenea, încercăm să punem laolaltă cât mai mulți programatori, pentru a le facilita într-un cadru organizat un schimb de cunoștințe și experiențe cât mai bune.

Fără muncă, determinare și ambiție nu se poate.
Cursanții trebuie să înțeleagă că le va fi cu atât mai bine mai târziu, cu cât le este mai greu acum.

Ce sfaturi ai pentru un outsider, care nu știe de unde să apuce intrarea în IT, dar e determinat să facă reconversia profesională?

De cele mai multe ori, schimbarea de carieră este o alegere grea și vine într-un punct critic al vieții. Nimeni nu prea alege să-și schimbe cariera, când toate merg bine.

De aici intervine greutatea de a menține focusul asupra cursului: este informație multă și diversă. Orice cursant are nevoie de o minte limpede și concentrare pentru a reuși să înmagazineze cât mai multă informație.

Eu pe tot parcursul cursului încerc să le insuflu cât mai mult din pasiunea mea pentru IT. În același timp, încerc să pun baze solide pentru o ușoară reconversie în programare sau testare.
 

Așadar, care ar fi cele mai mari provocări într-un curs de ”Intro în IT” pentru un outsider, cu ce mindset ar trebui să pornească la drum?

Ceea ce trebuie să fie clar pentru oricine dorește să intre în acest domeniu este că fără muncă, determinare și ambiție nu se poate.

Deși la prima vedere lucrurile par simple, ele se complică exponențial pe măsură ce avansezi în domeniu. Spre sfârșitul primei jumătăți a cursului, marea majoritate a cursanților se demotivează. Încep să se întrebe dacă alegerea lor de a participa la acest curs a fost corectă sau nu.

Exact atunci este momentul în care trebuie să strângă din dinți. E bine se gândească la motivele inițiale care i-au determinat să se înscrie la acest curs. Este normal să le fie greu, având în vedere că acest domeniu este unul vast și complex.

Orice cursant trebuie să înțeleagă că toți am trecut prin acest proces de învățare. Nimănui nu i-a fost ușor la început. Până la urmă, cursanții trebuie să înțeleagă că le va fi cu atât mai bine mai târziu, cu cât le este mai greu acum. Acumularea a cât mai multor informații în acest domeniu le va permite să facă o alegere informată, dacă doresc sau nu să continue pe calea programării sau pe cea a testării.
 

De ce ar alege, cei care ne citesc, Școala informală de IT, în loc să meargă pe tutoriale free, care sunt cu nemiluita pe internet?

Tutorialele sunt foarte bune și au și ele utilitatea lor. Din păcate, te pot duce doar până la un anumit nivel. Aici intervine rolul meu ca mentor. Subtilitățile sunt cele care te fac să înțelegi informația primită și te ajută să o înmagazinezi.

Fără să înțelegi cu adevărat ceea ce îți este prezentat, este imposibil să atingi performanța în acest domeniu. Rolul meu ca mentor este să-i ghidez și să le filtrez informația corectă din toată această multitudine de surse, să o explic cât mai pe înțelesul cursanților.
 

Prin ce se deosebesc cursurile Școlii informale de IT de pregătirea în cadrul învățământului clasic?

Mentorii școlii sunt practicieni cu experiență în domeniu. Abordarea mea asupra acestui curs este una practică, nu teoretică. Așadar, îmi prezint informațiile din timpul cursului prin cât mai multe exemple practice.

În acest fel, informația oferită în context este ușor de asimilat. În plus, dinamica cursului devine mult mai atrăgătoare decât maniera clasică de transmitere a informației.
 

Pe final, Sabin, dezvăluie-ne de ce ai ales să devii mentor la Școala informală de IT?

Îmi place să ajut oamenii, să lucrez cu ei. Am cunoscut personal importanța unui ajutor, a unei evaluări, la un moment dat. În cadrul Școlii informale de IT am posibilitatea să insuflu o parte din pasiunea mea pentru IT și, poate, unora dintre ei chiar să le schimb destinul profesional.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *