Școala informală de IT

Răzvan Voica, CEO Școala informală de IT – despre cursurile de reconversie profesională

Răzvan Voica, CEO Școala informală de IT, răspunde la cele mai mari temeri pe care le au cei ce vor să urmeze cursuri de reconversie profesională

Trăim timpuri în care, mai mult ca oricând, totul este pus la încercare: sistemul imunitar, vigilența, puterea de reziliență, dar și motivația sau curajul, iar cei care își regăsesc echilibrul profesional sunt – de fapt – cei care se adaptează din mers. Dar lumea nu s-a oprit în loc. Există oportunități. Soluții. Și depinde doar de tine să le observi.

O invitație la optimism, așa este acest interviu cu Răzvan Voica, CEO & Co-fondator Școala informală de IT, în care analizează profilul celor care își doresc să urmeze cursuri de reconversie profesională și răspunde la toate temerile lor.

De ce este acum cel mai bun moment să înveți IT? Cum poți găsi o cale sigură pentru un job de perspectivă, în contextul crizei sanitare în care ne aflăm? 

Îți oferă toate răspunsurile omul cu viziune care a gândit și pus în practică un nou sistem educațional în România, în care înveți IT oricând, de oriunde, la orice vârstă. De la cei mai buni.

Noi, oamenii, tindem să procrastinăm. ”Mă duc la sală de mâine”, și „ de poimâine mă apuc de cursuri de reconversie profesională”

1. Cum arată prognozele post-pandemie în IT?

Din punctul meu de vedere, arată foarte bine. Spun asta pentru că observ cum pandemia a accelerat globalizarea, în adevăratul sens al cuvântului. Putem vorbi, în sfârșit, despre posibilitatea de a lucra pentru orice firmă, din orice țară din lumea asta, de oriunde te-ai afla.

Asta tocmai pe fondului faptului că tot ceea ce știi, tot know-how-ul de care dispui, este – ca să mă exprim plastic – „la purtător”. Totul e la tine. Ne-am dat seama că se poate să lucrezi de la tine de acasă, din România, pentru un proiect care se desfășoară în SUA. 

Cred cu tărie că să demonstrezi o astfel de abilitate în ziua de astăzi e aproape comparabil cu a avea o super putere.

2. Pot să urmez cursuri de reconversie profesională și să îmi schimb cariera acum, la 30 - 40 de ani, când am deja copii?

De ce nu? Atâta timp cât cineva realizează că asta este calea pe care vrei să o urmezi și că vrei să schimbi macazul în spre IT, o poți face. Am vești bune: ai cele mai mari șanse ca să dai peste o industrie care nu discriminează, care are nevoie de oameni faini, oameni capabili, oameni care să vină cu un suflu nou și care să își dorească să ducă proiectele înainte.

Avem foarte multe exemple aici, la Școala informală de IT, de cursanți peste 30 de ani, chiar peste 40 de ani, care au reușit să facă reconversie profesională.

3. Mă gândesc să urmez cursuri de reconversie profesională. Când știu 100% că e timpul potrivit pentru schimbare?

Cred că se exacerbează, de-a lungul anilor, sentimentul care te face, cumva, să simți că nu faci ceea ce vrei. Că nu îți utilizezi capabilitățile intelectuale la un nivel pe care tu ți l-ai dori. Că te pierzi. Că trec anii și tu ți-ai tot dorit să faci o schimbare, dar – ce să vezi – nu ai făcut-o. 

Din păcate, e exact zona aceea cu „mă duc la sală de mâine”, dar „poate nu de mâine, că de poimâine”, „poate nu de poimâine…”. 

Noi, oamenii, tindem să procrastinăm. Și există un motiv pentru asta: cred că, în acest context, majoritatea își imaginează că trebuie să se reseteze total și să devină altcineva, când se pune problema de o reconversie profesională. Acesta e un mod de gândire destul de greșit.

E important să acceptăm că toată evoluția noastră de până la punctul în care îmbrățișăm schimbarea este foarte importantă. Construim pe ceea ce suntem. Nu dispare ceea ce suntem. Nici nu trebuie să dispară.

Expertiza noastră, chiar și din alte domenii, poate fi foarte, foarte importantă pentru industria IT, care se conectează cu atâta dinamică în tot felul de zone ale economiei. Așa că nu e greșit să spunem că reconversia profesională în IT presupune să îmi adaug la tot ceea ce știu și o componentă tehnică.

Ce înseamnă asta? Să învăț limbajul, să înțeleg cum se pune problema în industria respectivă, să acumulez suficient context și suficient de multe informații. Ca atunci când încep un job de nivel Entry Level să fiu exact în punctul în care tot ce am învățat să aibă sens, cum zicea Steve Jobs: Connecting the dots.

4. Ce anume, din realitățile de pe piața muncii cauzate de pandemie, a declanșat dorința a tot mai mulți oameni de a urma cursuri de reconversie profesională?

Răspunsul este destul de simplu: pandemia ne-a segregat în două categorii: pe de o parte, cei au putut să își continue activitatea de la distanță, pe de cealaltă parte, cei care – din păcate – nu au reușit să facă acest lucru și chiar și-au pierdut locurile de muncă, pentru că firmele unde erau angajați s-au închis. 

Cred că acest context ne-a determinat să ne dăm seama, încă o dată, că cine s-a exprimat profesional într-un mediu digital a fost protejat foarte mult încă de la începutul pandemiei. Interesul pentru piața muncii din IT (deja mare) a crescut și mai mult în această perioadă, când tot mai mulți oameni și-au dat seama că este o cale sigură pentru un job de perspectivă în viitor și au început să caute cursuri de reconversie profesională.

„IT-ul este una dintre industriile star ale economiei românești și a demonstrat că poate transcede perioadele dificile. E un moment bun să urmezi cursuri de reconversie profesională în IT”

5. Ce perspective a oferit industria IT, încă de la începutul realităților pandemice, și de ce este și acum o invitație la optimism?

Industria IT și-a dobândit notorietatea de-a lungul timpului, într-un mod absolut natural. Oamenii au văzut în repetate rânduri, nu doar acum, ce posibilități și perspective oferă acest domeniu. 

Metaforic vorbind, putem spune că – din acest punct de vedere – pandemia a funcționat exact ca o lupă. A creat și mai mult focus asupra acestei industrii, care s-a diferențiat categoric de alte domenii de activitate în perioadele de lockdown. Oamenii au observat că majoritatea companiilor de IT și-a continuat proiectele. Echipele lor au reușit să interacționeze foarte bine la distanță și să își atingă obiectivele. 

Pe scurt, putem spune că IT-ul a demonstrat, o dată în plus, că poate transcede perioadele dificile, iar aceasta este, da, o invitație la optimism. 

În tot acest context în care ne aflăm, în mijlocul crizei sanitare din România și din lume, există un domeniu unde continuă să se facă performanță. Unde lucrurile reușesc să meargă înainte. Pur și simplu.

6. De ce și în ce fel e specială piața IT din România, comparativ cu alte industrii?

Există două aspecte principale, pe care le putem analiza foarte simplu:

  • (1) infuzia de cultură venită din mediul extern: lucrând cu clienți de peste granițe, automat am învățat și noi de la ei foarte multe lucruri, încă de la început, când au apărut primele nuclee de companii de IT în România;
  • (2) fiind o piață internațională, perspectivele financiare au fost – din start – pe măsură: oamenii sunt plătiți la nivel european, activând pe o piață internațională. IT-ul este una dintre industriile star ale economiei românești, să nu uităm.
Răzvan Voica, CEO Școala informală de IT

7. Și în prima jumătate din 2021, cele mai mari salarii nete au rămas în IT / Telecom. Este un motiv suficient de puternic pentru a mă convinge să urmez cursuri de reconversie profesională?

Dacă aș fi în pielea unui potențial cursant, mi-aș pune problema într-un mod mult mai cuprinzător. Salariul nu ar fi singurul factor pe care l-aș lua în considerare. 

Am mai spus acest lucru și o să-l reiterez: nu cred că IT-ul este un domeniu potrivit pentru toți oamenii. Sunt mai multe variabile care intră în joc, cum ar fi: stilul de gândire, tipologia de oameni, stilul de viață. IT-ul nu este, neaparat, pentru toată lumea. 

Se poate învăța, dar cu o condiție: să existe atracție. Da, dacă sunt persoane cărora li se pare atrăgătoare zona asta sau dacă au mai cochetat, de-a lungul timpului, cu ideea de a face un pas în sensul acesta, ar trebui – cel puțin – să încerce, să vedem cum dansăm împreună în câteva luni de curs. 

Așa a și apărut cursul de Intro in IT de doar două luni, pentru a le oferi oamenilor ocazia de a-și testa intenția, determinarea, abilitățile și capacitatea de a se adapta la acest domeniu.

Dacă aș fi în pielea unui potențial cursant, aș considera acesta ca fiind cel mai bun moment să încerc. În această perioadă plină de incertitudini, IT-ul este o cale mult mai sigură decât variate alte industrii.

8. Cum putem să luptăm mai bine cu anxietățile cauzate de o schimbare drastică de carieră, posibilă prin cursuri de reconversie profesională în IT?

Prin informare. Vorbind cu oameni care sunt deja în industrie, urmărind interviuri, căutând resurse. Evenimentele s-au mutat în online și odată cu asta au devenit mult mai accesibile. Multe oferă informații cu caracter gratuit și te ajută să îți dai seama cine sunt oamenii din IT, cum gândesc, cum pun problema, cum vorbesc. 

O să realizezi că, până la urmă, sunt și ei tot oameni care au trecut prin aceleași faze de învățare. Nimeni nu s-a născut învățat. Cunoștințele lor s-au acumulat de-a lungul timpului. A existat suficient de mult timp pentru ca ele sa se combine, sa creeze o experiență și, în final, să se consolideze într-o profesie.

„Noile cursuri de reconversie profesională înseamnă mai mult decât informații brute. E nevoie de mult mai mult decât atât. Informația e gratuită și la un click distanță.”

9. Ce e important să ofere cursurile de reconversie profesională în IT și majoritatea celor existente pe piață nu o fac?

Foarte, foarte important este acel mix de tehnici de învățare pe care noi l-am aplicat încă de la început aici, la Școala informală de IT. E important să tratezi orice persoană care trece printr-un proces de reconversie profesională într-un mod holistic și integrat.

Nu poți să te duci doar pe partea de transfer de informații brute, oamenii trebuie să aibă context. Sunt ferm convins că niciodată nu e suficient să oferi doar câteva sesiuni de training, să transmiți informație brută. Informația e ușor de găsit, e la un click distanță. 

De cele mai multe ori, e chiar gratuită. De aceea, cred atât de mult într-un concept hibrid pe care noi l-am dezvoltat, de-a lungul timpului, la Școala informală de IT prin oferta de cursuri de reconversie profesională pe care le oferim: partea de training, combinată cu o componentă de coaching și cu partea de mentorat.

Misiunea Școlii informale de IT este să formeze un mindset. Dau un exemplu concret: cursanții noștri au răspuns pozitiv întotdeauna la paralele pe care le fac mentorii cu experiențele lor de viață, atunci când predau concepte care tind să fie abstracte, foarte complexe și dificil de învățat. 

Ne dorim ca atunci când absolvenții se lovesc de probleme similare în realitatea practică de la job, să poată readuce în prim plan exemplele pe care le-au primit și să le poată implementa chiar ei înșiși.

10. Ce elemente comune ai remarcat la cei care au urmat cursuri de reconversie profesională?

De departe, curiozitatea. Foarte mulți dintre cursanți au fost mânați de curiozitate: 

Vreau să înțeleg de ce se vorbește atât de mult despre industria IT. Firmele din IT sunt chiar așa, cum se spune, foarte deschise și grijulii cu oamenii? Există doza aceasta mare de flexibilitate?

Da, sunt adevărate lucrurile acestea, dar nu trebuie să uităm că și responsabilitățile, așteptările și eforturile sunt mari. Să ne gândim la aplicațiile care se ocupă de gestionarea traficului aerian, la aplicațiile din domeniul medical sau din domeniul financiar și la efortul echipelor care le implementează, ce trebuie să reducă la minim orice potențiale erori.

Și mai există un element comun: acel punct de inflexiune din viața cursantului, în care își pune problema: „dar eu, personal, ce îmi doresc să fac?”. 

Acela e momentul extraordinar de potrivit pentru a începe, efectiv, să faci câte un pas în fiecare zi. Intrarea în IT nu este chiar atât de abruptă pe cât se crede. Oamenii au această capacitate nativă de a învăța concepte total noi, dacă se află în contextul potrivit.

11. În viitorul apropiat, crezi că majoritatea locurilor de muncă vor fi ancorate în digital?

Sunt convins că vor avea o componentă digitală tot mai puternică. Ne putem raporta la trecut și o să vedem că istoria, chiar și recentă, ne oferă multiple exemple despre acest tip de evoluție. 

De pildă, ne putem raporta la anii 2000 – 2010, când automatizările industriale au început să fie preponderente, atrăgeau multe investiții și foarte multe companii au decis să creeze produse noi, utilizând astfel de automatizări. Îmi aduc aminte că, deși exista o producție automatizată de bunuri, la nivel organizațional, lucrurile se făceau – totuși – manual. 

Deși companiile produceau automatizat bunuri, câștigând timp, nu erau la fel de optimizate la nivelul fluxurilor interne, a flow-urilor de business. Lucrurile se făceau cu pixul pe foaie. Nu puteau factura suficient de repede, nu puteau face note contabile sau foi de parcurs decât așa: cu pixul în mână. 

Îți imaginezi? Te uiți la o instituție care are o producție de tone de bunuri pe zi, dar care nu dispunea de sisteme digitalizate prin care să își organizeze business-ul. Lucrurile s-au schimbat și sunt în continuă schimbare.

12. Ce sfaturi ai pentru persoanele care își doresc să facă reconversie profesională, dar nu au găsit niciodată momentul oportun?

Există o vorbă:

If you keep chasing a dream and it doesn't happen, maybe it's not the right dream for you.

Depinde foarte mult de perioada de timp la care te raportezi. Dacă într-un timp îndelungat nu reușești să te motivezi și să îți găsești argumentele mentale să te apuci de un lucru, poate că – de fapt – nu ai o motivație reală în spate. 

Poate doar cochetezi cu gândul respectiv. Poate că ți-ar plăcea și ai niște informații care te-au atras, dar ele nu sunt suficient de puternice, încât să te mobilizeze să iei atitudine, să deschizi laptopul, să cauți formarul și să te înscrii la curs.

Eu cred că toți cursanții noștri au trecut prin faza aceasta, fiind o decizie importantă, dar au reușit să o depășească: au luat taurul de coarne, s-au înscris și mulți și-au dat seama că nu e chiar atât de greu cum se așteptau. 

Sunt situații în care procesul decizional de a te înscrie la cursuri de reconversie profesională durează 3, 6 sau chiar 12 luni. Și e normal. Dar dacă vorbim despre doi ani sau mai mult, poate fi un semnal cât se poate de clar că nu există o motivație puternică pentru acest domeniu.

În IT nu poți să rămâi blocat în procesul decizional. E un domeniu unde iei decizii mereu.

Și TU POȚI!  Alege cursul potrivit pentru tine