Ziua Z pentru Challenge Accepted III, prima zi pentru 5 produse implementate de la zero de către cursanți

Competiția Challenge Accepted, ajunsă la cea de a treia ediție, a dus mai departe tradiția provocărilor lansate de Școala Informală de IT. Ziua Z de această dată a fost 1 Aprilie, și a venit cu o doză impresionantă de perseverență și energie, după o perioadă intensă de învățare și experimentare prin care au trecut cursanții Școlii. Fiecare dintre aceștia a simulat cu succes rolul pe care le vor avea în firmele de IT.

Sub semnul pasiunii pentru tehnologie și al curiozității, 100 de cursanți din cadrul programelor educaționale Software Testing, development (.NET Web Development, PHP Web Development și Java Development), UX Design, Business Analysis și Project Management au acceptat provocarea. Aceea de a lucra în echipe multidisciplinare pentru un scop comun, de a-și împărți și prioritiza task-urile pentru a munci eficient, de a ridica ștacheta prin automotivare, atunci când s-au simțit depășiți de situații dificile. Provocarea de a trece printr-o primă experiență cât mai apropiată de realitățile industriei, pe care o vor putea expune cu mândrie viitorilor angajatori.

Un  exercițiu de comunicare și colaborare, adaptabilitate, organizare și răbdare, implicare. Despre asta a fost Challenge Accepted III.


La început, a fost ideea

Peste 90% dintre participanți provin dintr-o diversitate de medii total diferite de IT, dar au parcurs cu succes o primă lecție importantă pentru viitoarea lor carieră în această industrie: lucrul contra-timp. Timp de 2 luni, fiecare și-a pus la încercare ambiția, lucrând la transformarea unor simple idei, în aplicații reale. Asta a însemnat comunicare permanentă între membrii echipei, energie investită și consecvență. Toate venite la pachet cu orele de muncă, litri de cafea (de la ora 10 noaptea în sus!) și victoria lui „nu mă dau bătut”.

În luna ianuarie, cursanții au pus pe listă ideile cu potențial de a deveni aplicații, pe care le-au prevalidat împreună cu mentorii și colegii.

Am plecat de la o idee. Nimic altceva: doar o idee. O vorbă foarte bună spune că nu e de ajuns să ai doar o idee bună, ci trebuie să o pui în practică. Așa am și făcut

În luna aprilie, aceiași cursanți au prezentat în fața unei audiențe formată din juriul competiției (traineri din cadrul Școlii), reprezentanți HR ai firmelor de IT locale, antreprenori și ceilalți colegi, roadele muncii lor:  proiectele care au luat naștere de la acele simple idei.

Ideile cursanților Școlii Informale de IT au devenit aplicații fezabile

 

Dentist Appointments – Premiul pentru The most straightforward idea, fastest time to market

„Aplicația noastră permite efectuarea programărilor online la dentist. Am lucrat pe sprinturi de 2 săptămâni, ne-am ales anumite user stories, le-am implemntat și le-am validat. La sfârșit de sprint am făcut un review, am tras niște concluzii și am mers mai departe – fie îmbunătățindu-le, fie stabilind următoarele user stories de care avem nevoie. Am învățat să comunicăm, să colaborăm și cel mai important, să ajungem la o țintă comună împreună”.

DENTIST APPOINTMENT
 

Livelocal – Premiul pentru cel mai reușit proiect – Challenge Accepted III

„Astăzi este foarte ușor să călătorești. În 10 secunde poți să afli informații despre cum să ajungi la Colosseum sau la Tour Eiffel. Dar oare asta vrei să obții într-un concediu? Eu cred că putem oferi mai mult de atât. De aceea, alături de colegii mei, am creat Live Local. Noi am implementat 7 funcționalități, am scris 25 de user stories cu acceptance criteria specifice, am alocat mai mult de 270 de test cause-uri, au fost mai mult de 100 de task-uri în code base. Am colaborat foarte bine”.

LIVELOCAL
 

PaperPigeon – Premiul pentru Best Documentation and Personal Touch

„Aplicația noastră se referă la cumpărarea de felicitări personalizate, care sunt trimise fizic destinatarului. Ne-am validat ideea efectuând la început un survey pe un eșantion de +90 de persoane. Am implementat funcționalități precum: partea de înregistrare și login, partea de administrare a accountului – din perspectiva userului și din perspectiva administratorului, landing page, home page, funcționalitatea de search, un editor pentru felicitări și shopping card-ul”.  

PAPERPIGEON


Un element unic al competiției: provocări lansate de clienți antreprenori

Două dintre echipele participante la competiția Challenge Accepted III au acceptat provocarea lansată de Iulian Pădurariu și Carmen Deac, clienți cărora le-au devenit ambasadori. Au intrat în pielea lor, le-au înțeles nevoia, s-au adaptat. Pas cu pas, prin muncă și colaborare, receptivitate și răbdare, ideile clienților au fost aduse în stadiul de MVPs de către cursanții Școlii Informale de IT.

 

IT4Kids – Premiul pentru Invest in the future
Client: Carmen Deac

Aplicația noastră, IT4Kids, a pornit de la o idee inovativă. Ne adresăm copiilor care vor învăța într-un mod nou să codeze. Trebuie să vă spun că a fost nevoie de foarte multă muncă, foarte multă colaborare. Am reușit să ducem la bun sfârșit ceea ce ne-am propus. Proiectul a fost plin de provocări, dar am avut ajutorul trainerilor și al clienților – pentru care le mulțumim”.  

IT4KIDS
 

Replenti – Premiul pentru HighTech App
Client: Iulian Pădurariu

Replenti este o soluție revoluționară, care vine să te reaprovizioneze periodic, într-un mod automat și inteligent, cu produsele pe care ți le alegi prin intermediul aplicației. Până astăzi, în cele foarte multe ore de lucru, am ajuns la un MVP care permite userului să se logheze, să-și creeze un cont, să subscrie unui abonament, să facă lista de cumpărături, să stabilească un profil și să plaseze o comandă. Am fost agile și ne-am adaptat”.  

REPLENTI

Aprecierea juriului, dar și a firmelor de IT locale

Îi caracterizează o vastă experiență în IT, implicarea în nenumărate proiecte în plan național și internațional, orele de îndrumare și mentorat pe care le-au oferit generațiilor de cursanți ai Școlii Informale de IT, precum și interesul autentic pentru tehnologie, inovație și educație. Claudia Lonean – specialist QA, Relu Bojan, specialist Project Management, Iulian Corunga – specialist UX Design și Andreea Văculișteanu – cu expertiză în zona de Business Analysis, au făcut parte din juriul celei de-a treia ediții de Challenge Accepted.

Fără podium și ceremonii, ci informal, trainerii experimentați au apreciat eforturile participanților, le-au oferit un feedback critic și ferm și au subliniat cu tărie faptul că așteaptă vești despre continuarea proiectelor tuturor echipelor de implementare. Amprenta abordării practice pe care o oferă cursurile Școlii, a fost apreciată de reprezentanții firmelor de IT locale, interesați de recrutarea celor mai competitivi cursanți.

Fiecare dintre cei aflați în concurs ați muncit extraordinar de mult. Toate proiectele ne-au impresionat, a fost ceva fantastic: în decurs de 2 luni să realizați un proiect real. Bravo vouă! 

– a spus, în încheierea celei de-a treia ediții de Challenge Accepted, Relu Bojan.

Felicitări tuturor celor implicați!

Do or do not. There is no try.

Proiectele în cadrul echipelor interdisciplinare fac parte din curricula standard a Școlii Informale de IT.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *