Iulian Biban, absolvent Software Testing: „În IT se caută oameni cărora nu le e teamă de schimbare”

Atunci când, după 9 ani de experiență pe piața muncii într-un domeniu diferit, spui că începi de la zero o carieră în IT, ai crede că ceea ce urmează sunt cuvinte, precum „greu” și „provocare”.

Dar nu – absolventul nostru – Iulian Biban, vorbește despre „schimbare”, „oportunități”, „șanse reale pentru un nou început”.

Face un calcul rapid, dacă vreți, care să ne arate ce înseamnă de fapt schimbarea: prea mulți ani de școală tradițională care nu i-au adus viața pe care o visa, 108 luni de experiență într-o altă industrie care îi oferea nesiguranță, 8 ore la job pe zi, ture de 3 schimburi. Dar calculul îl duce către rezultat, abia atunci când adaugă: o pasiune începută de la un Pentium 4 în copilărie, 6 luni de pregătire la Școala informală de IT, 2 cursuri, 120 de ore în care a fost mentorat, n zile de concediu și schimburi de tură ca să ajungă fizic la sesiunile de curs, x ore trecute de miezul nopții atunci când își trimitea temele mentorilor de la Școala informală de IT.

Iar n și x nu sunt necunoscute, ci vorbesc despre efort și dăruire, ce nu se pot cuantifica.

Are 31 de ani împliniți, Iulian Biban, a absolvit Intro in IT și Software Testing la Școala informală de IT și aceste rânduri sunt doar începutul unui interviu, care nu numai despre curaj e, ci mai ales despre pasiune. Și schimbare. E cea care, spune el, o caută angajatorii în IT: „ au șanse reale oamenii cărora nu le e teamă de schimbare”. Iulian e unul dintre ei și povestește despre experiența care lui i-a schimbat viața.

 

 

 

„Am decis că vreau să fac o schimbare majoră. Nu îmi era suficient să obțin o diplomă”

 

 

 

  1. De ce IT?

Timp de 9 ani am lucrat ca Team Leader într-o fabrică multinațională din domeniul Automotive. Mediul de lucru nu tocmai plăcut, programul în ture, riscurile la care mă expuneam zilnic, toate mi-au alimentat dorința de reconversie profesională. Odată ce am decis că vreau să fac o schimbare majoră, m-am gândit ce anume mi-ar plăcea să fac în viitor, care sunt pasiunile mele și ce oportunități de dezvoltare mi-ar aduce un nou domeniu profesional. Așa am ales IT-ul.

 

  1. De ce Școala informală de IT?

Aveam nevoie de un mediu unde chiar să învăț pe bune. Nu îmi era suficient să obțin o diplomă. Așa am ales Școala informală de IT, cu gândul că voi asimila un bagaj de cunoștințe care să îmi ofere șanse foarte mari să mă angajez în domeniu. Așa a și fost: am reușit.

 

  1. Cu ce a fost diferit mediul educațional pe care l-ai găsit la Școala informală de IT, față de alte contexte de învățare?

La Școala informală de IT nu ți se dau materiale sau cursuri în format electronic pe care tu trebuie să le parcurgi și gata: examen și ai diplomă. Am observat că asta e o tradiție la alte instituții din mediul educațional alternativ. Nu! La Școala informală de IT chiar înveți informațiile necesare care să te ajute să intri în această industrie. Se pune accent pe implicarea la curs, pe realizarea proiectelor și predarea lor la timp. Ce mi-a plăcut cel mai mult a fost modul de predare, axat în cea mai mare parte pe exerciții practice, lucru care m-a ajutat să înțeleg mai bine partea teoretică. Temele sau proiectele de care trebuia să ne ocupăm acasă au fost, de asemenea, foarte importante. Atunci înțelegi cel mai bine ceea ce ți s-a predat, atunci când cauți informații și încerci să finalizezi cu bine proiectul la care lucrezi.

 

 

„Prima zi de curs a început cu o cafea”

 

 

  1. Mentorii cum au fost?

Tactul pedagogic de care au dat dovadă, plăcerea de a veni în sala de curs și de a împărtăși cu noi, cei aflați la început de drum, propria lor experiență din companiile de IT, nu au făcut altceva decât să-mi spornească șansele de a mă angaja în acest nou domeniu.

Am retrăit momente de prin clasa a V-a când, îmi amintesc, am ajuns să iubesc engleza numai datorită profesorului pe care îl aveam și a modului în care el se implica la clasă. Nu știu dacă ați trecut vreodată prin astfel de experiențe, dar eu asta am simțit pe toată durata cursurilor, alături de mentorii de la Școala informală de IT. Au fost minunați. Nu o să uit metoda de predare pe care o foloseau frecvent: la începutul unei sesiuni, noi, cursanții, trebuia să ne adresăm unul altuia câte o întrebare din materia predată la cursul anterior. Mi s-a părut cea mai interesantă și mai interactivă metodă de predare la care am participat vreodată.

 

5. Ce crezi că ar trebui să știe o persoană care își dorește o carieră în industria software, despre Școala Informală de IT?

Uite câteva aspecte pe care le consider foarte importante, pentru oricine citește acest interviu:

  • Școala informală de IT te ajută – cu adevărat – să dobândești cunoștințele de care ai nevoie ca să te angajezi și să activezi în IT.
  • Șansele de a obține un interviu de angajare, la absolvire, sunt foarte mari. La prezentarea proiectului final din cadrul școlii asistă chiar și reprezentanți ai celor mai renumite companii de IT.
  • Mentorii au o experiență notabilă în IT. Lucrează în companii din industrie și îmi împărtășesc diferite lucruri practice pe care le-au experimentat direct în câmpul muncii, ce sunt de mare folos.
  • Pe platforma școlii există o rubrică de feedback. Echipa insistă ca fiecare cursant să acorde feedback după fiecare sesiune. Oamenii țin la părerea cursanților și vor să își îmbunătățească tot timpul serviciile.
  • Cursul de Intro in IT este pentru orice persoană pasionată de tehnologie, indiferent de vârstă sau ocupație. Se începe de la cel mai de bază nivel, pentru ca toată lumea să înțeleagă noțiunile predate.

 

6. Mai ții minte prima zi „de școală”, în calitate de cursant? Cum a fost?

Prima zi a început cu o cafea, într-un mediu plăcut și prietenos. Am rămas puțin uimit de ceea ce ni s-a predat la începutul cursului de Intro in IT, îmi amintesc. Erau materiale simple, de nivel basic. Ulterior aveam să înțeleg că scopul era ca absolut toți să înțelegem materia, indiferent de nivelul de cunoștințe al fiecăruia dintre noi, ceea ce am apreciat enorm. Ulterior, pas cu pas, am intrat tot mai mult în „miezul problemei” și am reușit să asimilăm, zic eu, toate informațiile.

 

 

„Dacă îți fixezi un anumit obiectiv și faci tot ceea ce ține de tine pentru a-l atinge…”

 

 

7. Cele mai mari temeri?

Că o să termin acest curs, ca și facultatea, și că nu o să reușesc să profesez în domeniu. Că cerințele angajatorilor vor fi mult mai mari decât bagajul de cunoștințe pe care o să reușesc să mi-l însușesc. M-am înșelat și m-am stresat în zadar. IT-ul este un domeniu cu multe oportunități, nu a trecut mult timp și am reușit să mă angajez. Mai mult, am aplicat deja, la noul job, multe dintre cunoștințele învățate la Școala informală de IT. Și este abia începutul… :).

 

8. Care crezi că sunt aspectele esențiale pe care le caută un angajator la Software Tester, pe care tu le-ai și îndeplinit?

Pe lângă cunoștințele tehnice pe care – cu siguranță – le înveți la cursuri, orice angajator caută o persoană serioasă, ambițioasă, dornică de a deprinde lucruri noi, o persoană căreia nu îi este teamă de schimbare. A contat foarte mult, în cazul meu, implicarea pe care am avut-o în cadrul sesiunilor de curs. În anumite zile, când nu apucam să termin un proiect, mă străduiam să îl trimit, chiar și în miezul nopții. A contat, cred, feedback-ul pozitiv acordat de Școala informală de IT. Un mic sfat pentru cei care citesc acest interviu: dacă îți fixezi un anumit obiectiv și faci tot ceea ce ține de tine pentru a-l atinge, cu siguranță rezultatele se vor vedea; mai devreme sau mai târziu, dar ideea este să nu te lași influențat negativ de părerile din jurul tău.

 

 

9. Tu ce ai învățat nou despre tine și despre industria IT, în toată această experiență?

Am învățat că pot. Că pot să fiu mult mai organizat, că pot să mă țin de deadline-uri (extrem de importante în acest domeniu), că pot să lucrez în echipă. Am învățat că în IT nu ești doar tu și calculatorul tău, așa cum probabil majoritatea oamenilor din afara industriei cred, că este o întregă echipă care lucrează la un proiect. Mi-am mai dat seama de un lucru: oportunitățile de a profesa în IT sunt enorme. Nu este nevoie doar de programatori sau testeri. Există multe departamente unde încă este mare nevoie de personal bine pregătit.

 

10. Care crezi că e cea mai întâlnită prejudecată pe care o are în minte cineva care nu are curaj să își schimbe cariera și de ce este doar o prejudecată?

 

Cea mai mare prejudecată este aceea că e foarte greu să schimbi domeniul în care ai deja ani de experiență, că nu o să reușești să te adaptezi într-un domeniu total nou, că nu poți să pornești de la 0. Credeți-mă, după 9 ani de experiență în altă industrie, m-am integrat și m-am adaptat foarte bine în IT. Sunt alături de o echipă minunată, care îmi acordă suport și ajutor ori de câte ori am neclarități.

Un alt lucru care ar putea descuraja pe cineva poate fi și remunerația. Salariile sunt decente chiar și pentru un junior, iar posibilitățile de dezvoltare sunt multiple.

 

 

Și tu poți.

Învață ceva care te pasionează!

Intro in IT

Software Testing

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *