„Cursul vostru a fost o lecție care mi-a schimbat viața”. Mesajul care a încheiat anul 2018 aici, la Școala informală de IT

„Cursul vostru a fost o lecție care mi-a schimbat viața”. Mesajul care a încheiat anul 2018 aici, la Școala informală de IT

„Cursul vostru a fost o lecție care mi-a schimbat viața”. Mesajul care a încheiat anul 2018 aici, la Școala informală de IT

„E o zi minunată pentru mine. Acum 3 luni m-am angajat la o firmă de IT, am încheiat perioada de probă și merg mai departe. Cursul vostru a fost o lecție care mi-a schimbat viața! Când l-am început, nu știam nimic și credeam că nu o să mă descurc. Dar îmi doream tare mult să schimb ceva în viața mea profesională. Datorită mentorilor, pe parcursul întâlnirilor, am descoperit că îmi place foarte mult domeniul testării software, că asta e ceea ce îmi doresc să fac și mi se potrivește. Azi am ajuns unde îmi doream și vă sunt recunoscătoare”.

Decembrie 2018


În 1500 de zile de la lansarea Școlii informale de IT, în fiecare 24 de ore, 2 absolvenți s-au angajat în IT

„A fost o lecție care mi-a schimat viața”, ne spune absolventa Ioana Brânzei. Și cu mesajul ei în minte, am încheiat în decembrie un an excepțional, bucuroși că Școala informală de IT este, de 5 ani, locul unde să învață cum se scriu acele linii de cod care schimbă vieți.

Începem noul an cu entuziasm și cu povestea Ioanei. Primul calculator l-a avut la 14 ani, își amintește, dar nu a știut niciodată ce își dorește să devină „când va fi mare”. Atunci când prietenii ei știau că o să fie medici sau polițiști, ea era sigură că va căuta un domeniu al ei, care să-i aducă bucurie în fiecare zi la job. Și l-a găsit. La 27 de ani, Ioana este Software Tester și „vreau să mă opresc aici”, ne asigură.

 

 

Să-i aflăm întreaga poveste!

 

 

„Mi-am zis atunci că dacă tot este un curs pe care îl plătesc…”

 

1. De ce IT?

Am fost Inginer Proiectant Rețele Electrice, dar simțeam că nu îmi place în totalitate ceea ce fac, că aș putea face mai mult. Așa că am decis să fac o schimbare. Am analizat posibilitățile pe care le am și am decis să încep cursul de Software Testing, pentru că acest domeniu m-a atras cel mai mult.

 

2. De ce Școala informală de IT?

Datorită review-urilor citite pe rețelele de socializare, am ajuns la Școala informală de IT. Am descoperit oameni pe care îi cunosc și au reușit să își schimbe cariera în urma absolvirii cursurilor școlii, ceea ce m-a făcut să am încredere că va fi o alegere bună.

 

3. Cum a fost pentru tine procesul de selecție de la Școala informală de IT?

Procesul de selecție m-a surprins. Mi-am zis atunci că dacă tot este un curs pe care îl plătesc, atunci sigur nu o să fie o selecție riguroasă. Dar am fost surprinsă plăcut să constat că toate lucrurile sunt luate în serios. Cel mai tare m-a impresionat sinceritatea și franchețea, lucruri pe care le apreciez pentru că sunt rare. Iată încă un motiv pentru care vă respect și vă admir munca.

 

„Fiți sinceri, fiți voi, nu încercați să fiți altcineva decât sunteți”

 

 

4. Mai ții minte „prima zi de școală”?

Cu emoții – așa a fost prima zi. Nu cunoșteam pe nimeni, nu știam ce urmează. Dar a contat foarte mult atitudinea mentorului. Ne-a făcut să ne relaxăm imediat. Vorba de atunci a Ioanei (a mentorului): „Sunteți foarte cuminți, se vede că încă nu vă cunoașteți”.

 

5. Ce moment de la Școala informală de IT ți-a marcat evoluția profesională?

Fiecare curs m-a făcut să îmi doresc tot mai mult să plec din domeniul în care lucram, la fel ca fiecare lucru nou învățat și fiecare temă de casă pe care o tratam cu mare interes. Sunt o persoană competitivă, ceea ce m-a motivat. Fiecare om te poate învăța ceva, iar eu am luat tot ce a fost mai bun de la toți cei pe care i-am cunoscut în școală.

 

6. Cum a fost la interviul de angajare la compania unde lucrezi?

Au fost mai multe etape. Prima etapă a fost una de familiarizare și pot să spun că am rezonat foarte bine cu intervievatorul. În a doua etapă a fost în focus testarea tehnică. În cea de-a treia etapă am avut o discuție finală cu managerul.

Un sfat pentru toți cei care își doresc să facă această schimbare profesională: în momentul când vă prezentați la interviurile de angajare, fiți sinceri, fiți voi, nu încercați să fiți altcineva decât sunteți. Eu am fost aleasă și datorită faptului că mă potriveam în echipă, chiar dacă tehnic nu eram cea mai bună dintre toți. Dovadă faptul că mă înțeleg foarte bine astăzi cu toți colegii.

 

 

Sfaturi de la cineva care face asta zi de zi