Dan Pătrașcu-Baba: De la Scripturi în Logos, la scripturi în .NET - Diferența dintre MENTORAT și tutorialele FREE - Școala Informală de IT

Dan Pătrașcu-Baba: De la Scripturi în Logos, la scripturi în .NET – Diferența dintre MENTORAT și tutorialele FREE

Școala Informală de IT

Dan Pătrașcu-Baba: De la Scripturi în Logos, la scripturi în .NET – Diferența dintre MENTORAT și tutorialele FREE

~ Interviu realizat de  Simona Gouraud și Vlad Pintea ~

Simona Gouraud, site manager Scoala Informala de IT Timisoara

Simona Gouraud, site manager Scoala Informala de IT Timisoara

Sâmbătă dimineață, soare, cafea și un oraș somnoros încă. Mă întâlnesc cu Dan, să scriem povestea unui mentor, care a trecut el însuși printr-o reconversie profesională. Timp avem cât vrem la dispoziție, iar povestea curge nestingherită și captivantă.


1. Dan, povestea ta este una recurentă în ultimii ani de reconversii profesionale înspre IT, dar aș vrea să ne spui cum s-a petrecut în cazul tău. Așadar, cum ai trecut de la filosofie si teologie, la tehnologie (tot un logos, dar unul mai aplicat)?

Am studiat la Roma și mi-am luat licența în ambele domenii, atât în filosofie, cât și în teologie. Apoi a venit decizia logică: mi-am dorit să revin în țară, să muncesc și să pot trăi decent din munca mea. Fiind pasionat din copilărie de calculatoare, mi-am spus că acesta va fi drumul meu. Provin dintr-o familie cu posibilități modeste, de aceea am învățat de mic să-mi instalez singur programele pe un computer vechi. Am început cu MS DOS, urmând ca abia în liceu să primesc un computer, pe care am instalat un Windows. A învățat și tatăl meu cu mine, fiind și el pasionat de tehnologie.

Odată întors în țară, a trebuit să mă angajez undeva și să încep de jos, oriunde, dar să fie legat de IT. Am obținut un job de IT Help Desk la Bosch, unde am rămas timp de doi ani. Aici am început să aud și să studiez despre diverse tehnologii (Exchange Server, Active Directory). Am experimentat acasă, pe un computer vechi, învățând tot ce puteam învăța. Mi-am dat seama însă că nu puteam progresa prea mult rămânând în acel job și atunci am aplicat pentru o poziție de suport tehnic pentru Office 365 la Microsoft.

Dan Patrascu-Baba

Dan Pătrașcu-Baba

Trecerea de la filosofie și teologie spre IT am făcut-o fără regrete, fiindcă aveam pasiunea pentru noul meu domeniu. Mediul de lucru de la Microsoft, de asemenea, m-a încurajat să învăț mereu, tot mai mult. Am avut acces la informații, la licențe, mi-am folosit timpul de lucru și timpul personal pentru a acumula cât mai multă informație și am considerat că am o șansă extraordinară să pot lucra într-un mediu atât de dinamic, de exigent și de orientat spre învățare. Am rămas timp de 6 ani la Microsoft, învățând despre tehnologiile Cloud, oferind apoi consultanță pentru clienți, susținând traininguri online pentru aceștia. A fost o perioadă de creștere profesională foarte mare. Am început încetul cu încetul să automatizez ceea ce făceam și să mă interesez de scripturi. Astfel am mers spre dezvoltarea de software, folosind în mod pozitiv competiția cu un coleg, dornic și el de progres.

Am început să învăț pe cont propriu C#, folosind apoi la Microsoft noile achiziții. Am oferit consultanță pe Azure App Services, unde era necesar să scriu și cod, să fac demo-uri (acestea erau niște aplicații pentru producție).

Mi-am dat seama însă că ceea ce făceam în acel moment nu mai era suficient pentru mine, fiindcă ajunsesem să-mi doresc să fac software end-to-end. Acesta a fost, deci, momentul de final al carierei mele la Microsoft și angajarea la Amdaris, o firmă care are 26 de programatori în Timișoara și peste 100 la Chișinău.

Și să revin la întrebarea ta: eu cred că toate științele derivă din filosofie, iar științele, tehnica, toate domeniile, practic, se ghidează după anumite principii filosofice. Pentru mine, trecerea spre tehnologie nu înseamnă o îndepărtare de filosofie, ci doar o completare fericită.

 

Tot ce învățăm ne structurează gândirea. Nu am excelat la matematică, dar asta nu mă împiedică să fiu un bun programator.

 

2. Resimți background-ul teoretic ca pe un tool compensator în universul IT, sau mai degrabă ca pe ceva irelevant, care nici nu dăunează, nici nu ajută prea mult în jobul de zi cu zi?

Cred că n-ar trebui să facem distincții atât de clare și să delimităm totul în categorii. Tot ce învață un om pe parcursul vieții îl ajută, pe plan profesional și pe plan personal, fiindcă are la dispoziție moduri diferite de a vedea lumea, o gândire logică aplicată realității, skill-uri noi. Poate achizițiile din domeniile conexe nu ne ajută direct, dar sigur la modul inconștient beneficiem de ce am studiat pe traseul nostru: gândirea e formată într-un anumit fel, avem o ușurință de a opera cu noțiunile. Eu, ca să fiu sincer, nu am excelat la matematică în școală, dar asta nu mă împiedică să fiu un bun programator. Vorbesc însă fluent 4 limbi străine (germana, engleza, italiana și franceza), ceea ce sigur mi-a structurat gândirea într-un anumit mod (un fel de algoritm de învățare, probabil, care mă ajută și în programare).

 

3. Cu ce sfaturi ai începe către un outsider, care nu știe de unde să apuce intrarea în IT?

Celor care nu au avut deloc contact cu domeniul, le recomand să facă întâi un research individual, să înțeleagă ce este acest domeniu, să știe ce și-ar dori să facă (sys admin, programare, consultanță, suport, cercetare). Informațiile sunt disponibile oriunde acum (prin discuțiile cu oameni care lucrează în domeniu, de pe Internet, YouTube). Abia apoi să ia o decizie. Orice aleg însă, le recomand să se întrebe dacă au pasiune pentru domeniu, dacă sunt curioși să descopere și motivați să învețe mereu.

Dacă pot pleca acasă de la serviciu și să aibă mintea intrigată de un element tehnic și simt că abia așteaptă să găsească soluția, atunci da, acest domeniu este pentru ei. Pasiunea poate suplini aproape orice și vine înainte de orice altceva (înainte de cunoștințele tehnice chiar). Altfel, după ce va trece entuziasmul noului, veți renunța, fiindcă efortul va fi mare și nu veți simți bucuria de a descoperi, de a căuta soluții. Programarea fără pasiune e un job ca oricare altul.

Cei care aleg să învețe într-un sistem alternativ, sigur au pasiune pentru IT. Cei din sistemul tradițional de învățământ, aleg uneori domeniul la îndemnul familiilor și știu sigur că vor fi angajați de marile companii după absolvire. Unii dintre ei poate nu au pasiunea despre care vorbesc, dar cei care se pregătesc într-o școală alternativă, făcând o reconversie profesională, probabil că sunt mai captivați de tehnologii.

După ce descoperi pasiunea, mai trebuie să cauți puțin, să descoperi drumul, firul roșu. Aici e de folos să ai un mentor care să te ajute, altfel vei pierde prea mult timp căutând ce vrei să faci, ce-ți place. Un mentor îți poate recomanda cu ce să începi, care e continuarea, care sunt pașii de urmat.

 

4. Ce oportunități oferă cunoașterea .NET unui tânăr, care se decide să investescă în pregătirea pe acest drum? De ce ar alege .NET și nu orice alt mediu OOP (Java, spre ex.)?

.NET, ecosistemul Microsoft de azi, e foarte, foarte diferit de cel de acum 5 ani, de exemplu. Consider că, în primul rând, s-a schimbat relația Microsoft cu programatorii. Compania are o mare deschidere acum pentru tehnologiile open-source, pentru platforme cum este .NET CORE. Avantajul este că poți dezvolta aplicații .NET pentru orice sistem de operare (Windows, Linux) și pentru orice platformă (desktop, mobile, Xbox). Principalul avantaj al .NET, comparativ cu orice altă platformă sau limbaj de programare este că nu ești restricționat să dezvolți aplicații pentru un număr restrâns de platforme sau sisteme de operare. Lucrul acesta este parțial posibil și în Java, cu mențiunea că, de ex., în .NET poți scrie aplicații native și în IOS (cum ar fi XMarine).

Pe de altă parte, strict legat de dezvoltarea de aplicații pentru desktop, .NET este un framework integrat natural în sistemul de operare Windows, cel mai răspândit sistem de operare, după cum știm. La aplicațiile web, poți scrie o aplicație ASP.NET CORE, pe care să o rulezi direct, fie pe Windows, fie pe Linux. Fără să fiu un expert în afară de .NET, afirm că acest lucru nu este posibil în Java, de pildă, cu același nivel de simplicitate.

Ideea fundamentală este că e foarte ușor să scrii aplicații în .NET, în timp ce în Java e mai dificil de configurat. La nivel de limbaj de programare, Java și C# sunt absolut comparabile.

 

5. Așadar, ce viitor prevezi tehnologiilor .NET?

.NET s-a dezvoltat foarte mult față de acum 5 ani. De acolo plecăm. Toate statisticile ne arată o creștere substanțială a tehnologiilor .NET în dezvoltarea software, iar această tendință va continua. Se întâmplă pentru că Microsoft mizează tot mai mult pe open-source și pe posibilitatea de a rula aplicații .NET pe orice platformă și pe orice sistem de operare.

 

6. De ce ar alege cei care ne citesc Școala Informală de IT, în loc să meargă pe tutoriale free, care sunt cu nemiluita pe internet?

Când am început eu să învăț, n-a existat Școala Informală de IT. Am acumulat experiență proprie, am mers pe tutoriale free. Totuși, fundamental ai nevoie de cineva competent care să te ghideze. Legat de tutorialele free: nu ai garanția că înveți de la cineva competent și nu te ajută să ajungi din punctul A în punctul B. Înveți ceva, dar nu integrezi într-un sistem. La fel, nu știi exact care tutorial e ok și care nu. Există riscul să înveți ceva greșit și să nu-l mai poți schimba (sau cu un efort mai mare). La școală, ai pe cineva care te ghidează permanent, care are experiență practică în domeniu, primești explicații, mentorul îți răspunde la întrebări, îți fixezi noțiunile, rezolvi teme pentru acasă, primești feedback. Când înveți după un tutorial, nu ai ocazia să faci aplicații.

 

7. Cu ce se deosebesc cursurile Școlii Informale de IT de pregătirea în cadrul învățământului clasic/facultate?

Deosebirea esențială este accea că învățământul alternativ pune accent pe practică, pe aplicații. Elimină în mare parte teoria, mai ales pe cea inutilă, și ai șansa de a învăța doar ce-ți alegi. Învățarea, la rândul ei, e rapidă, de scurtă durată.

 

8. Ești și speaker. Care este tema ta predilectă și pe ce crezi că ar trebui să insiste mediul IT autohton, pentru a-și ridica nivelul de competitivitate în raport cu jucătorii de talie mondială?

Nu am o temă predilectă, dar toate talk-urile mele au ca punct comun tehnologiile Cloud, pentru că de aici vine tot ce înseamnă inovația în domeniul IT.

Mediul IT din România este foarte competitiv din punctul de vedere al skill-setului, comparabil cu orice altă piață din lume. Problema cea mai mare pe care o văd eu în mediul IT românesc este la nivel de atitudine. La noi, domeniul IT s-a dezvoltat prin companiile multinaționale, iar acest lucru a scăzut spiritul antreprenorial al celor din sistem.

De asemenea, dezvoltarea domeniului în țara noastră s-a produs prin outsourcing, lucru care frânează și el spiritul antreprenorial. La nivel mondial, tocmai spiritul antreprenorial a fost cel care a adus și care aduce încă progresul în IT.

Poate aceste idei nu sună bine de la cineva care a lucrat în multinaționale și în outsourcing, dar acum încerc să fac tot posibilul să schimb aceste lucruri. Am o grămadă de idei pe care abia aștept să le pun în practică.

 

9. Ai „insomnii” legate de evoluția tehnologică, sau ești o fire optimistă fără rezerve? Sau poate ai o ierarhie a riscurilor celor mai probabile care ne pândesc.

Sunt un optimist fără rezerve. Nu mă tem că roboții vor prelua lumea. De-a lungul istoriei, tehnologia a dus omenirea mai departe, iar domeniul IT este o parte a tehnologiei, care va mișca lucrurile. IT-ul este un instrument care poate fi folosit în scopuri bune sau mai puțin bune, depinde doar de noi ce vrem să facem cu acest instrument. Ceea ce nouă ni se pare acum de neconceput, va fi ceva uzual și la îndemână peste 50 de ani.

 

10. Pe final, dezvăluie-ne de ce ai ales să devii mentor?

Cred că este drumul firesc pentru mine, mai ales după ce am devenit software developer. Știind toate obstacolele peste care am trecut, dorind să dau înapoi oamenilor ceea ce am primit eu, dorind să-i învăț să parcurgă mai eficient și mai ușor aceste etape, să-i ajut să-și descopere potențialul și motivația, am răspuns imediat invitației de la fi mentor al Școlii Informale de IT din Timișoara. În același timp, am și un blog pe care scriu constant (http://danpatrascu.com/), tocmai pentru a promova domeniul IT și tehnologia .NET în special.

Cafeaua s-a transformat în prânz, iar cele 11 pagini de notițe abia au reușit să cuprindă discuția mea de câteva ore cu Dan. Cred că povestea va continua, fiindcă am văzut scânteia în ochii lui. L-am văzut și la clasă pe Dan. Explică simplu, clar, cu exemple concrete (nu din Aristotel). Recomand cu drag cursurile lui, un model de pasiune împărtășită!