100 de pasionați de IT au codat aplicații software pentru o lume mai bună, timp de 48 de ore

Cea de-a cincea ediție a evenimentului organizat de Școala informală de IT, Challenge Accepted – Hackathon 2019 powered by BRD, s-a desfășurat pe parcursul a trei zile de maraton intens de codare, în perioada 7-9 iunie. Cei 100 de participanți din București, Cluj, Iași, Brașov, Craiova, Oradea și Chișinău și-au pus la dispoziție timpul și experiența, pentru ca, alături de cei 26 de mentori, practicieni în mari companii IT, să găsească soluții concrete pentru 17 challenge-uri selectate în competiție: provocări din sfera serviciilor medicale, pharma, respectiv gestionării situațiilor de urgență din România.

 

Iată rezultatele de la Challenge Accepted – Hackathon 2019!

 

În doar 48 de ore de codare, ideile de rezolvare a șase dintre problemele propuse echipelor multidisciplinare s-au transformat în prototipuri de aplicații. În urma jurizării, trei dintre acestea vor beneficia de o dezvoltare ulterioară într-o fază de aproximativ 100 de zile de incubare. Scopul este acela de a fi aduse la o formă cât mai apropiată de cea a unui produs de piață.

 

Locul I

 

Locul I la Challenge Accepted - Hackathon 2019
Locul I la Challenge Accepted – Hackathon 2019

 

Locul I a fost ocupat de echipa ”Fantasticii” cu proiectul propus de Asociația Dăruiește Viață, care presupune facilitarea accesului pacienților bolnavi de cancer spre achiziția de medicamente citostatice din afara țării, astfel încât să nu-și întrerupă tratamentul. Platforma online, gândită și dezvoltată în cadrul maratonului de codare, pune în legătură cele două părți (pacienții și asociația / voluntarii) și asigură fluxul  de acțiuni necesare pentru fiecare caz în parte.

 

Locul II

 

Locul II la Challenge Accepted – Hackathon 2019

 

Locul II a revenit echipei ”Game of Threads”, cu un proiect lansat de compania ABG Business Tools. Provocarea a constat în crearea unui instrument cu care să se identifice potențialele interferențe pe care fiecare individ, în funcție de vârstă, sex, înălțime, greutate, grupă sanguină, tipuri de alergii, afecțiuni cronice, afecțiuni acute etc. le are în momentul ingerării anumitor substanțe din alimente. Aplicația propusă și dezvoltată în cadrul competiției scanează eticheta produsului alimentar și evidențiază utilizatorului riscul la care acesta se poate expune, consumând fiecare substanță din compoziția produsului scanat.

Locul III

 

Locul III la Challenge Accepted – Hackathon 2019

 

Locul III și l-au adjudecat cei din ”Echipa Verde”, cu proiectul ECO-CERT, provocare lansată de Asociația CERT Transilvania. Aceștia au dezvoltat o aplicație mobilă prin care utilizatorii care identifică zonele cu reziduuri depozitate ilegal pot transmite o imagine, împreună cu coordonatele GPS și descrierea volumului și a tipului de deșeu. Informațiile transmise sunt marcate pe o hartă interactivă, urmând ca ulterior Asociația CERT Transilvania să organizeze acțiunile de ecologizare.

 

 

 

”Faptul că proiectul propus a câștigat locul I se datorează, în mare parte, echipei care a lucrat pe proiect: au înțeles foarte bine nevoia, au documentat pas cu pas fluxurile și au venit cu o soluție viabilă. Au fost Fantastici. Așteptăm cu entuziasm să lucrăm mai departe pe proiect și avem încredere că vom avea un rezultat cu impact în real în viața pacienților” – Dionisia Sandu, Asociația Dăruiește Viață.

 

Echipa multidisciplinară We Care

Echipa „WeCare”, care a acceptat în 2016 provocarea lansată de Centrul NoRo din Zalău, s-a aflat la a treia participare în cadrul maratonului de codare, iar Challenge Accepted – Hackathon 2019 a fost contextul perfect de a aduce împreună echipele de back-end din Brașov și echipele de front-end din Cluj pentru a duce dezvoltarea proiectului mai departe, chiar și în afara competiției.

 

 

Mihai Talpoș, Co-fondator Școala informală de IT & Organizator Challenge Accepted – Hackathon

 

„La finalul evenimentului din acest an, ne bucurăm să marcăm faptul că am reușit să transformăm invizibilul în vizibil, realizând soluții software realmente utile în rezolvarea unor probleme dintre cele mai diverse. De altfel, diversitatea provocărilor primite în cadrul hackathon-ului excede mult toate așteptările noastre, ale organizatorilor, și asta dovedește ca societatea prezintă un interes remarcabil față de «calea digitală» de a contribui la bunul mers al comunităților din care provenim”, conchide Mihai Talpoș, co-fondator Școala informală de IT & Organizator Challenge Accepted – Hackathon.

 

___

 

Selectarea proiectelor pentru a fi eligibile în faza de incubare s-a realizat pe 6 criterii

 

(1) Tehnic – cât de clară a fost soluția tehnică propusă pentru proiect;

(2) Originalitate/Inovație – în ce măsură aplicația este nouă și inovatoare;

(3) Impact – în ce măsură o astfel de aplicație este utilă, cu aplicabilitate practică și poate avea un impact pentru cât mai mulți oameni;

(4) Timp – Cât de realist este ca proiectul să fie dezvoltat în 3 luni;

(5) Prezentare – prezentarea proiectului, împărțirea rolurilor pe echipă;

(6) Progres – stadiul prototipului la final de hackathon.

 

Surpriza de la finalul evenimentului a venit din partea BRD – Groupe Société Générale, partenerul principal al evenimentului, care a hotărât că va pune la dispoziția Școlii informale de IT resursa umană specializată în vederea incubării a încă unui prototip de aplicație software. Astfel, echipa “Twilight Zone” cu provocarea lansată de ANMCS (Autoritatea Națională de Management al Calității în Sănătate), va beneficia de sprijin pentru a ajunge până la a-și servi cauza: crearea unui sistem de înregistrare a evenimentelor adverse privind siguranța pacientului, asociate asistenței medicale.  Aplicația va permite raportarea incidentelor printr-un sistem simplu, cu completarea unui scurt chestionar online, folosind dispozitive mobile, pe un canal care va putea fi pus la dispoziția spitalelor.

 

“Efortul depus, implicarea mentorilor, a inițatorilor de proiecte, a absolvenților și a cursanților Școlii informale de IT sunt remarcabile. Succesul evenimentului s-a datorat în egală măsură tuturor. Am certitudinea că toate proiectele vor depăși perioada de incubare și vor face viața mai bună beneficiarilor direcți.”, a declarat Carmen Ciulacu, Site Manager al Școlii informale de IT, din București.

 

***

Evenimentul Școlii informale de IT “Challenge Accepted – Hackathon”, powered by BRD, a fost susținut de următorii parteneri și sponsori: PricewaterhouseCoopers, Izvorul Minunilor, CityGroup, Canal 33, Profit.ro, Gold FM, Ursus, Domino’s Pizza, Fabio Pizza, Today Software Magazine, Revista Sinteza, PIN Magazine, Asociația Națională a Farmaciștilor de Spital din România (ANSFR),, Brandocracy, CampusCluj.ro, CampusBucuresti.ro, Studentul.info, BuzzNews, Florăria Anemone.

Lasa un raspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *