„Unde te vezi peste 5 ani?” nu e un clișeu, ci o motivație să începi de acum

<<„Unde te vezi peste 5 ani?” nu e un clișeu, ci o motivație să începi de acum>>. Interviu cu Melania Moldovan, mentor Front-end Development

<<„Unde te vezi peste 5 ani?” nu e un clișeu, ci o motivație să începi de acum>>. Interviu cu Melania Moldovan, mentor Front-end Development

A pus mâna prima dată pe un calculator în clasa a III-a, iar doi ani mai târziu avea unul propriu. Pe atunci, nu știa că există meseria de programator, așa că își dorea să devină profesor de matematică. Astăzi, Melania Moldovan are o carieră în ascensiune în domeniul IT, în timp ce exersează cu succes pasiunea de a preda. Lumea o știe drept „Mela”, căci întâlnirile cu ea poartă amprenta prieteniei. Are un talent nemăsurat de a da mai departe, printr-o prezență caldă, cunoștințele și experiențele acumulate în carieră. Melania Moldovan este mentor la programul Front-end Web Development, unde îi molipsește pe cursanți cu pofta de a-și urma pasiunea pentru tehnologie. „Unde te vezi peste 5 ani?” crede că nu este un clișeu, ci motivația de a te pregăti pentru o carieră în IT, începând chiar de acum.


 

 

„Dacă ești pasionat și interesat nu e atât de greu să îți găsești un job în IT”

 

 

 

1. De unde a apărut dorința de a avea o carieră în IT?

Din liceu îmi plăcea mult matematica și îmi doream să lucrez într-o industrie unde să îmi pot folosi această pasiune. Informatica părea pe atunci destul de apropiată ca domeniu, aveam câțiva prieteni mai mari care erau deja studenți și care m-au încurajat să merg în această direcție. A contat mult și sistemul educațional românesc, întrucât îmi doream să pot fi independentă financiar la terminarea studiilor.

 

2. Ce ne poți spune despre provocările și satisfacțiile unei cariere în IT?

Cel mai important e faptul că am parte, în continuare, de ambele. Din fericire! Provocările țin de avansul constant al domeniului tehnic (se tot spune că e greu să ții pasul cu tehnologia, uneori pare greu să o ajungi permanent din urmă) și de comunicarea, interacțiunea cu clienții și colegii. Dar de aici vin și satisfacțiile: faptul că oamenii îmi mulțumesc și mă apreciază profesional înseamnă mult pentru mine.

 

3. Cum s-au schimbat lucrurile în industrie, de la începuturile carierei tale de programator, până astăzi?

Am început să lucrez în IT acum mai bine de 7 ani și am avut norocul să-mi placă foarte mult. Pe atunci, cazurile de reconversie profesională în IT erau destul de rare, mai mulți erau cei care se îndreptau într-o altă direcție dinspre IT. Lucrurile s-au schimbat în general în bine: cererea este mai mare, iar dacă ești pasionat și interesat nu e atât de greu să îți găsești un job în domeniu.

 

 

 

„E încurajator să știi că și alții trec prin aceleași situații prin care treci și tu. 
Ajută să știi că se poate.”

 

 

4. Ce nu ai învățat în școală, dar ți-ai fi dorit?

Am absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, secția Calculatoare (limba engleză).  Am învățat foarte mult, cel mai important lucru fiind faptul că am învățat cum să învăț și să mă descurc cu puține date. Dar, din păcate, nu am învățat multe dintre conceptele de bază ale programării, fie pentru că nu erau deloc în programă, fie pentru că nu ni s-a explicat cât de importante sunt și de ce. Mi-aș fi dorit ca la facultate să se insiste mai mult pe aspectele de bază, și mai puțin pe formulele complicate pe care nici nu mi le mai amintesc.

 

5.  Dacă ar fi să scrii o rețetă pentru o reconversie profesională de succes, care ar fi ingredientele?

E nevoie de pasiune, perseverență și răbdare. Toți avem momente în care suntem mai mult sau mai puțin motivați, e și normal să se întâmple așa. Ce e important e ca motivația să provină din pasiunea pentru tehnologie, nu dintr-o nevoie financiară. Răbdarea este foarte importantă, pentru că nu întotdeauna oportunitățile din piață apar exact atunci când ne dorim. Trebuie profitat la maxim de perioadele mai puțin aglomerate, pentru a învăța și a aprofunda cât mai mult cunoștințele acumulate.

6. Resursele de învățare pe care le oferă astăzi mediul online sunt multiple, diversificate, multe chiar gratuite.
De ce este important mentoratul?

Problema principală cu resursele de învățare online este aceea că sunt foarte multe. Ca începător, nu știi pe care să le alegi. Mentoratul este foarte util, pentru că se creează un cadru în care nu doar se transmit informații, ci se răspunde la întrebările pe care le ai și ți se fac recomandări personalizate. Nu în ultimul rând, este foarte importantă partea de motivație și de socializare: e încurajator să știi că și alții trec prin aceleași stări și situații prin care treci și tu. Ajută să știi că se poate.