„Marți am avut primul interviu. Joi am început să lucrez ca Java Developer”

„Marți am avut primul interviu de angajare. Joi deja lucram ca Java Developer”

„Marți am avut primul interviu de angajare. Joi deja lucram ca Java Developer”

De mic copil, Marius a avut o pasiune pentru domeniul tehnic. La întrebarea „ce vrei să devii când vei crește mare?”, răspundea „arhitect”. De la arhitectură, a ajuns la agricultură și, de curând, la 29 de ani, în IT. Spune că în ziua de astăzi, totul este programare, iar începutul unei cariere în IT nu poate fi decât fascinant. Și pentru că nimic nu e întâmplător, bucuria de a se reinventa ascunde o poveste.

Povestea lui Marius Miclean, absolvent Școala Informală de IT, astăzi Java Developer:


De la agricultură, la IT

„Sunt o persoană căreia îi plac extremele”

1. De ce IT?

Până nu demult am lucrat în domeniul agricol, unde eram consultant teritorial la diverse companii. Discutând cu foarte mulți fiermieri despre firmele și sistemele lor de management, majoritatea deficitare, mi-a venit ideea de a dezvolta un soft care să le vină în ajutor.

De aici, tranziția către IT.

 

2. Povestește-ne despre parcursul tău academic.

Am urmat un liceu cu profil real, Mate-Info Intensiv Fizică. Mai apoi m-am specializat în Horticultură, urmând cursurile unei facultăți de profil și am continuat cu un master în domeniul Protecția Mediului. Mi-aș fi dorit să învăț mai multă informatică în timpul școlii tradiționale, dar iată că, în octombrie 2016, am ajuns la Școala Informală de IT. Am ales programul educațional Java Development.

Pentru că Java face de toate, Java este cam peste tot.

 

3. Cum a fost să înveți Java?

La început, greu. Dar cu foarte, foarte multă muncă și timp alocat pentru studiu, m-am acomodat și rezultatele nu au întârziat să apară.

5. (de la sesiunile de curs) Îți amintești în mod deosebit de…

… un coleg care nu a vrut să ne cinstească pentru că a terminat cu prima medie. Glumesc :).

Sesiunile de curs au fost foarte comprimate. Nu puteai să faci altceva, decât să te concentrezi la maximum, fiind un timp totuși scurt și multă materie. Dar a meritat. Fiecare secundă.

 

6. Cum a fost la interviul de angajare?

A fost foarte interesant!  A fost primul interviu la care am ajuns și totul a decurs foarte, foarte repede. Într-o zi de marți am avut interviul de angajare și joi, în aceeași săptămână, am început lucrul.

 

 

Un sfat pentru cursanții Școlii Informale de IT:

Foarte important pentru interviul de angajare este să demonstrezi că ești pasionat de IT. La fel de important este proiectul final de la Școala Informală de IT, care pe mine m-a ajutat extraordinar de mult.