Cum înveți să construiești un produs digital - de la idee, la lansare

Cum înveți să construiești un produs digital – de la idee, până la lansare

Cum înveți să construiești un produs digital – de la idee, până la lansare

Dan Călinescu

Pasionat de tot ceea ce presupune dezvoltarea de produse, a contribuit, de-a lungul carierei sale, la crearea și lansarea mai multor produse web și mobile. Dan Călinescu, mentor cu o vastă experiență, nu este doar co-fondator pentru 3 noi start-up-uri din domeniul tehnologiei, ci și persoana care s-a implicat în toate aspectele ce țin de dezvoltarea produselor – de la idee – la marketing, vânzări, design, development, lansare și management.

A petrecut 15 ani în Toronto, Canada, dar a crescut în București și s-a reîntors în țară, la Cluj, unde locuiește din 2010 împreună cu soția și cei 4 copii. Dan a studiat la Universitatea din Toronto, unde a obținut cu succes Honours Bachelor of Science in Software Engineering. Este adept open source și storytelling, dar mai ales entuziast atunci când vine vorba de educație.   La Școala Informală de IT Cluj-Napoca este manager de disciplină, Product Owner și mentor în cadrul programului de Full Stack Product Development.


 

 

„Provocarea este modul prin care înveți lucruri noi, crești și avansezi în carieră”

 

 

1. Cum arată portretul cursantului pentru care a fost creat programul educațional de Full Stack Product Development?

Programul a fost creat pentru o nouă generație de Software Developers, o generație de creatori originali, care produc produse proprii, nu doar care lucrează în stil outsourcing. Cursantul ideal vine fie din categoria tinerilor care se află la începutul carierei în Software Development, fie din categoria celor care deja lucrează de mulți ani în domeniu, dar care simt nevoia de a crește într-o direcție nouă.     În oricare dintre cazuri, cursantul ideal este o persoană curioasă, energică și pasionată, interesată de creștere personală și profesională.

Full Stack Development este un program educațional intens și plin de provocări intelectuale, deci pentru el provocarea este modul prin care învață lucruri noi, prin care crește și prin care avansează în carieră. Aș mai adăuga că acest program este menit să ofere o experiență cât mai reală a ceea ce înseamnă să construiești un produs digital de la idee până la lansare, ceea ce îl face să fie cu precădere menit celor care doresc să învețe nu doar prin teorie, ci prin practică.

 

 

 

„Produsele care au schimbat cursul omenirii sunt acelea care au avut la bază un vis pragmatic ”

 

 

2. Care este punctul de plecare de care ar trebui să țină cont o persoană dornică să dezvolte pentru prima dată un produs end-to-end?

O întrebare cheie și foarte bună. M-aș bucura ca fiecare persoană care dorește să dezvolte un produs end – to – end să plece de la un vis pragmatic. Dacă ideea de a visa în mod pragmantic sună puțin ciudat, este probabil pentru că am fost obișnuiți să credem ca a avea visuri este un mod idealist și deloc practic de a trăi viața. Istoria ne arată, însă, că produsele care au schimbat cursul omenirii sunt acelea care au avut la bază – nu doar resursele necesare sau doar contextul necesar succesului, ci produsele care au reușit au avut la bază un vis pragmatic.

 

Dan Călinescu - 2

 

 

 

„Numai așa, persoana poate să înceapă să construiască – linie de cod cu linie de cod – acest vis”

 

 

Aș încuraja persoanele care doresc să dezvolte un produs nou, să își dezvolte mai întâi un vis pragmatic care să fie baza, direcția și fundația întregii povești a produsului. Exercițiul de a dezvolta acest vis va aduce în prim plan motivația, așteptările, dorințele și pasiunile persoanei care este dornică să dezvolte un produs nou.

Astfel, persoana poate să pășească cu îndrăzneală mai departe, și anume să înceapă să construiască cărămidă cu cărămidă, sau în cazul nostru, linie de cod cu linie de cod, acest vis, până ce într-o zi, devine realitate. Adică un produs, care nu este altceva decât expresia tangibilă a acelui vis primordial.

 

 

 

„Modul cel mai natural de a evolua este trecerea spre o industrie care produce produse proprii”

 

 

3. Cât de necesar este la ora actuală ca o persoană cu experiență în companii de outsourcing să aibă acces la o ofertă educațională bazată pe training și coaching în direcția de a dezvolta noi produse software?

Modelele de business clasice de outsourcing, time-and-materials, fixed-priced, staff augmentation sau alte variante asemănătoare, sunt pe cale de a fi transformate radical. Industria locală de IT va trebui să se adaptazeze într-un fel sau altul, și modul cel mai natural de a evolua este spre o industrie care produce produse proprii.

Programatorii care lucrează într-o firmă de outsourcing astăzi vor fi nevoiți să se adapteze și ei, dacă nu din alt motiv, doar pentru că întreaga industrie se va transforma. În alte cuvinte, programatorii vor trebui să crească în direcția de Product Development și nu doar de Project Development. Ca să crească, aceștia au o mare nevoie de o infuziune de programe educaționale, de preferință hands-on și intensive.