„După doar două luni de pregătire, am făcut următorul pas în carieră”

„După doar două luni de pregătire la Școala Informală de IT, am făcut următorul pas în carieră” – Alexandra, absolventă Business Analysis

„După doar două luni de pregătire la Școala Informală de IT, am făcut următorul pas în carieră” – Alexandra, absolventă Business Analysis

Este absolventă a programului educațional Business Analysis. Viitorul îi surâde, căci îi place să îl ia prin surprindere. A descoperit cum „transferable skills” nu este doar expresia unei generații, ci și un mod simplu de a te reinventa folosind abilitățile pe care le-ai acumulat de-a lungul timpului. Pentru Alexandra Marinescu, împlinirea profesională înseamnă propriile răspunsuri la întrebările potrivite.

Îți face plăcere să mergi la job în fiecare zi? La ce ești pregătit să renunți? Între cele două întrebări, cuvintele cheie sunt pasiunea și obiectivele. A fi o sursă de inspirație pentru ceilalți este un obiectiv pentru Alexandra, care, astăzi, împărtășește tuturor povestea ei.


 

 

 „Am ales să mă folosesc de ceea ce îmi place să fac” 

 

 

 

1. În ce moment ai decis să îți schimbi cariera și de ce?

De-a lungul timpului, am dobândit o experiență profesională în zona de promovare a imaginii și marketing al produselor pentru o companie de IT. Încet, încet, am extins colaborarea și am dezvoltat un produs de la zero împreună cu colegii mei din departamentele de sales și development. Astfel am înțeles cum se pot transfera anumite abilități și cunoștințe către dezvoltarea de produse și cum pot pune în prim-plan userii.

Ca atare, schimbarea nu a fost una drastică, ci mai degrabă am ales să mă folosesc de ceea ce îmi place, adică înțelegerea consumatorilor, într-un mediu dinamic și complex, care are un impact din ce în ce mai mare în viața oamenilor de zi cu zi.

 

2. Spune-ne mai multe despre parcursul tău academic.

Am dezvoltat o înclinație către marketing, încă din primul an de facultate. Am ales să urmez Administrarea Afacerilor din cadrul ASE, unde am acumulat informații din multe arii complementare: de la contablitate și finanțe, la leadership, management și marketing.

Mi-am continuat studiile în Passau, Germania, unde m-am specializat pe management și marketing internațional. Având în vedere imaginea actuala a pieței de muncă și globalizarea multor produse și proiecte, decizia aceasta m-a ajutat să înțeleg diferențele, valențele culturale și impactul pe care acestea îl au asupra succesului unei afaceri, al unui produs sau al unui proiect.

 

 

3. De ce ai ales să continui pregătirea de până atunci la Școala Informală de IT?

Am aflat de la prieteni despre Școala Informală de IT, iar mai apoi am participat la o sesiune demonstrativă, unde am înțeles că este o oportunitate de a mă dezvolta. Am realizat că expunerea la acest mediu de învățare ar fi una benefică pentru mine în a învăța cât mai multe tehnici și metode din zona Business Analysis pe care să le pot aplica mai departe. M-am înscris la cursurile de Business Analysis.

 

Alexandra Marinescu face parte din prima generație de absolvenți Business Analysis de la Iași

 

„A fost o surpriză foarte plăcută și de mare ajutor”

 

 

4. Care a fost cel mai important lucru pe care l-ai învățat la Școala Informală de IT?

La Școala Informală de IT am învățat o mulțime de tehnici și abordări, dar cel mai important lucru este că am învățat să cer ajutorul. Și asta nu pentru că nu m-aș descurca să fac un anumit lucru, într-o anumită situație, ci pentru că întotdeauna există o persoană lângă tine cu mai mult insight. Nimeni nu e expert în toate domeniile și singur nu avansezi atât de repede pe cât ai crede că poți.

5. De la sesiunile de curs, îți amintești în mod deosebit de…

O mulțime de întrebări și răspunsuri. Fiecare dintre noi, cursanții, își dorea să primească un răspuns la propriile curiozități. Mi-au rămas în minte și cursurile în care am avut invitați din mai multe ramuri de lucru. În IT lucrezi întotdeauna în echipă, și e ideal să afli cât de mult se poate despre ceea ce fac colegii tăi zi de zi. Fără a înțelege toate celelalte roluri, nu ai cum să îl înțelegi corect nici pe al tău.

 

6. Ce poți spune astăzi despre mentorii care te-au pregătit?

Doresc să le transmit, în primul rând, felicitări! Cred că nu este deloc ușor să transmiți mai departe ani de experiență în câteva ore de curs. În generația de cursanți din care am făcut parte, acest lucru s-a întâmplat în mod firesc, natural. A fost o surpriză foarte plăcută și de mare ajutor. Mentorii s-au implicat enorm, ne-au ascultat nevoile și s-au adaptat pentru a răspunde la acestea.